AcasăStiri generaleADI Transport Public Bucureşti-Ilfov, împuternicită să organizeze transportul feroviar de călători

ADI Transport Public Bucureşti-Ilfov, împuternicită să organizeze transportul feroviar de călători

Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public Bucureşti-Ilfov a fost împuternicită ca, în numele Municipiului Bucureşti, să înfiinţeze şi organizeze serviciul public de transport feroviar de călători de interes local.

O hotărâre în acest sens a fost aprobată în şedinţa de luni a Consiliului General al Capitalei.

În raportul de specialitate se reaminteşte că, în urma aprobării HCGMB 140/2017, Municipiul Bucureşti s-a asociat cu unităţi administrativ – teritoriale din judeţul Ilfov în vederea constituirii ADI pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov. În conformitate cu statutul acesteia, unul dintre scopuri este în sensul ‘înfiinţării, organizării, reglementării, exploatării, monitorizării şi gestionării în comun a serviciului public de transport feroviar de călători de interes local din cadrul asociaţiei’.

Totodată, în octombrie 2022 şi în ianuarie 2023, ADI pentru Transport Public Bucureşti – Ilfov a solicitat promovarea în CGMB a unui proiect având ca obiect împuternicirea expresă pentru înfiinţarea, organizarea, exploatarea, monitorizarea, gestionarea şi, după caz, modificarea serviciul public de transport feroviar de călători de interes local.

Pe de altă parte, proiectul, în forma sa iniţială, a fost respins în şedinţa CGMB din 27 aprilie, motiv pentru care a fost refăcut, fiind eliminate prevederile legate de împuternicirea privind exploatarea, monitorizarea si gestionarea serviciului public de transport feroviar.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks