AcasăPoliticaAdministrația liberală din Maramureș: Buget local CJ, sub 60 milioane euro și...

Administrația liberală din Maramureș: Buget local CJ, sub 60 milioane euro și peste 600 milioane euro buget de investiții. Liderii locali, campioni la atragerea fondurilor

Administrația liberală din Maramureș: Buget local CJ, sub 60 milioane euro și peste 600 milioane euro buget de investiții. Liderii locali, campioni la atragerea fondurilor

Ionel Bogdan (PNL): Fără bani europeni nu am avea nicio șansă să reabilităm școli și spitale, să investim în infrastructură și să modernizăm localitățile

Actualul președinte al CJ Maramureș și candidat la Primăria Baia Mare, Ionel Bogdan, și-a propus să recâștige investitorii: “Administrația locală nu mai are credibilitate, iar noi trebuie să o recâștigăm prin tot ce facem. Obiectivul meu principal este să recâștig investitorii. Vom lucra etapizat și vom prioritiza lucrările de investiții. Bani sunt și vom avea fonduri. Important este să îi folosim. Municipalitatea are nevoie să își crească ratingul. Apoi vom reuși să atragem finanțări. Ulterior vom construi proiecte pe termen lung.”

Prezent într-o emisiune TV, Ionel Bogdan a vorbit despre principala sursă de finanțare a investițiilor din județ, fondurile europene. Administrația locală din Maramureș a pus în aplicare proiecte ample de investiții care au generat locuri de muncă. CJ a împărțit echitabil banii în județ, investițiile sunt un mix între bugetul local, credite de investiții și fonduri europene.
“Localitățile care au proiecte cu bani europeni au un avans considerabil față de cele care nu au accesat acești bani. Suntem un exemplu de cum pot fi atrași fonduri europene într-un timp foarte scurt. Și i-am cheltuit eficient. Bugetul local al Consiliului Județean este de sub 60 milioane euro, dar noi am reușit să ridicăm la peste 600 milioane euro bugetul de investiții, prin atragerea fondurilor necesare acestora“, a declarant Bogdan.

Acesta a povestit cum, la începutul mandatului la șefia CJ, a fost la Oradea și a luat exemplul lui Ilie Bolojan, liberal cu state vechi în administrația locală. Pe parcurs, a trimis echipe de la Consiliul Județean pentru a fi pregătite pentru atragerea de fonduri.

Bogdan Ștețco, Administratorul public al județului Maramureș și candidat PNL la Consiliului Județean Maramureș, a detaliat investițiile în infrastructura județului, pentru care principala sursă de finanțare sunt banii europeni.
“Consiliul Județean a demarat pentru prima dată centura metropolitană, pentru legătura mai bună pentru locuitori și pentru cei care tranzitează zona. Lucrăm extrem de mult pe partea de studii geotehnice pentru legarea de autostradă. În toamnă va fi finalizată documentația și putem să dăm drumul la contractare. Deschidem Maramureș și prin podul peste Tisa, o investiție care leagă România de Ucraina. Acum avem un pod istoric vechi care limitează tonajul mașinilor. Prin programul Anghel Saligny avem în reabilitare drumuri județene, suntem în faza licitațiilor. De asemenea, lucrăm la centuri ocolitoare pentru mai multe localități, ceea ce va asigura o traversare rapidă a județului”, a precizat acesta.

Județ prin excelență turistic, Maramureșul beneficiază acum de investiții în baza materială. Pentru revigorarea turismului, Consiliul Județean a revitalizat case tradiționale, lucrează la punctele gastronomice locale și la promovarea acestora, dar mai ales la evidențierea specificului local.

“Am achiziționat clădiri de patrimoniu prin Programul operațional regional și avem în reabilitare clădiri monument, tot prin programe europene. Toate clădirile din subordinea CJ au în derulare proiecte de modernizare. Îmi propun să revigorez clădirile ce țin de cultură, dar și fenomenul cultural în ansamblu. Este nevoie de o abordare unitară și urgentă. Vom aplica modelul orădean, atât ca impozite și taxe, cât și ca sprijin de la municipalitate. Una dintre bolile administrației publice locale este frica de a nu-i supăra pe cetățeni cu unele investiții. Dacă abordezi teme mai sensibile și ții cont de interesul majorității vei reuși să administrezi corect comunitatea. Trebuie să existe un echilibru: investiții în educație, sănătate, cultură, sport etc”, a declarat Ionel Bogdan.

În legătură cu investițiile în sistemul de sănătate local, Bogdan a precizat că Maramureșul va avea spital clinic de urgență din această toamnă și că în ultima perioadă au reușit să fie mai atractivi pentru medicii tineri prin faptul că au reușit să aducă universitate de medicină și farmacie în Baia Mare.

Daniela Stamatoiu, Director General Aeroportul Internațional Maramureș – Președinte Consiliu de Administrație Parcuri Industriale Maramureș: “Suntem fericiți că drumul București – Baia Mare, pe ruta aeriană este disponibil acum, în doar 50 de minute. Acest lucru înseamnă foarte mult pentru mediul de business local. Am făcut investiții în aeroport, de la lucrări la terminal la aparatură de ultimă generație. Și avem în pregătire proiecte pentru asigurarea energiei. Pe linia de aeroporturi suntem pe locul 6 în țară la atragerea de fonduri. Fluxul de pasageri a crescut, anul trecut am avut 80.000, anul acesta depășim 100.000 pasageri. Avem curse regulate interne și externe și în pregătire noi rute. Aeroportul dezvoltă infrastructura locală și interconectivitatea, care ajută afacerile locale și turismul.”

Articolul Administrația liberală din Maramureș: Buget local CJ, sub 60 milioane euro și peste 600 milioane euro buget de investiții. Liderii locali, campioni la atragerea fondurilor apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks