Administraţia Prezidenţială a anunţat, sâmbătă, că Ora Pământului va fi marcată prin stingerea luminilor la Palatul Cotroceni.
‘Administraţia Prezidenţială marchează, şi în acest an, Ora Pământului – Earth Hour prin stingerea luminilor la Palatul Cotroceni sâmbătă, 26 martie 2022, între orele 20,30 şi 21,30. În întreaga lume, milioane de cetăţeni, organizaţii şi instituţii se alătură acestui eveniment de mediu major şi sting luminile timp de o oră pentru a trage un semnal de alarmă asupra nevoii de a ne proteja planeta’, se menţionează într-un comunicat al Administraţiei Prezidenţiale.