Administratorul special al unei societăţi aflate în insolvenţă a fost reţinut de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 pentru delapidare şi fals în înscrisuri sub semnătură privată, fiind acuzat că şi-a însuşit în mod fraudulos bunuri şi bani din patrimoniul firmei.
‘În perioada septembrie 2019 – noiembrie 2021, inculpatul, în calitate de administrator special, respectiv director executiv al S.C. WTCB S.A., societate aflată în insolvenţă, cu atribuţii de administrare a patrimoniului societăţii, având totodată în gestiune mai multe bunuri, şi-a însuşit bunuri în valoare totală de 103.395 lei, în modalitatea achiziţionării acestora în numele şi din bugetul societăţii, iar în perioada aprilie – septembrie 2021, şi-a însuşit suma totală de 416.045 lei, în modalitatea ridicării banilor din casierie cu titlu de avans/avans spre decontare, justificând ulterior sumele respective prin emiterea unor decizii de acordare a unor prime băneşti lipsite de temei. În intervalul 11.03.2021 – 09.11.2021, a falsificat un înscris, în modalitatea alterării conţinutului acestuia, iar în intervalul 19.11.2021 – 03.12.2021 a falsificat un alt înscris în modalitatea antedatării acestuia’, spune Parchetul.
Prin ordonanţa organelor de cercetare penală din cadrul Poliţiei Sectorului 1 – Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, s-a dispus reţinerea suspectului pe o durată de 24 de ore, iar marţi procurorii au formulat o propunere de luare a măsurii arestării la domiciliu, pe o perioadă de 30 de zile, dosarul fiind înaintat judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Sectorului 1 Bucureşti.