AcasăStiri generaleADP Sector 1, licitaţie pentru lucrări de semnalizare rutieră; valoare estimată 10...

ADP Sector 1, licitaţie pentru lucrări de semnalizare rutieră; valoare estimată 10 milioane lei

Administraţia Domeniului Public Sector 1 anunţă pe SICAP licitaţie pentru lucrări de semnalizare rutieră verticală şi orizontală, la o valoare totală estimată de 10.386.805 lei.

Lucrările vor fi executate pe străzile aflate în administrarea Consiliului Local Sector 1. Criteriul de atribuire îl reprezintă preţul cel mai scăzut.

Ofertanţii trebuie să facă dovadă faptului că în ultimii cinci ani au executat şi dus la bun sfârşit lucrări similare de infrastructură rutieră în valoare de cel puţin 10.386.805 lei fără TVA. Aceste lucrări trebuie să fie realizate la nivelul a cel mult trei contracte.

Termen limită pentru primirea ofertelor este 3 iunie. Durata de execuţie a lucrărilor este de 120 de zile.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks