Reprezentanţi ai Agenţiei pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru şi o delegaţie de organizaţii din domeniul turismului din Regiunea Centru s-au aflat, timp de două zile, într-o vizită de studiu în Republica Moldova, desfăşurată în cadrul unui proiect de cooperare interregională finanţat de Comisia Europeană, potrivit unui comunicat transmis, miercuri, AGERPRES.
Derulată marţi şi miercuri, vizita de studiu are loc în contextul proiectului de cooperare interregională ‘RO-MD-DE: Conectarea companiilor în vederea creşterii exporturilor în sectorul turismului’, ce îşi propune să sprijine dezvoltarea parteneriatelor şi a relaţiilor comerciale, transferul de cunoştinţe şi schimburile de experienţă între organizaţiile din domeniul turismului şi ospitalităţii din regiunile europene.
Concret, proiectul este dezvoltat în cadrul parteneriatului bilateral dintre Regiunea Centru din România şi Regiunea Centru din Republica Moldova, încheiat între ADR Centru din Alba Iulia şi ADR Centru din Ialoveni-Moldova.
Iniţiativa este finanţată de Comisia Europeană, prin intermediul reţelei EU4BUSINESS: CONNECTING COMPANIES, iar activităţile propuse constau în organizarea unor vizite de studiu în cele două regiuni partenere.
‘Astfel, reprezentanţi ai unsprezece organizaţii româneşti – printre care asociaţii de promovare turistică, agenţii de turism, un Grup de Acţiune Locală, o staţiune de cercetare, un cluster şi firme din domeniul turismului – participă la vizite la firme din Moldova, la dezbateri şi schimburi de experienţă cu organizaţii de sprijin pentru afaceri şi IMM-uri din Regiunea Centru, Republica Moldova. Participanţii au denumit aceste întâlniri ca fiind un adevărat ‘pod gastronomic’ între cele două regiuni cu acelaşi nume, în care ospitalitatea moldoveană şi vinurile de pe malul stâng al Prutului îmbrăţişează Munţii Carpaţi’, se menţionează în comunicatul transmis de către ADR Centru.
Prezentările şi dezbaterile primei zile a vizitei au vizat turismul şi cele mai active forme ale sale în cele două regiuni partenere, fiind abordate în detaliu aspecte legate de dezvoltarea turismului în Republica Moldova. Programul vizitei a continuat cu o sesiune de matchmaking şi întâlniri bilaterale, pe parcursul căreia participanţii şi-au căutat parteneri de afaceri şi au stabilit noi colaborări în domeniul ospitalităţii transfrontaliere. Pe parcursul celei de a doua zile a vizitei în Republica Moldova s-au desfăşurat ateliere de lucru dedicate prezentărilor de bune practici pe teme care vizează internaţionalizarea companiilor, cu sprijinul Enterprise Europe Network şi prezentarea unor aspecte practice privind marketingul în turism.
‘Pentru implementarea acestui proiect am constituit un Consorţiu, format din organizaţii de sprijin pentru afaceri. Este vorba despre Agenţia pentru Dezvoltare Regională Centru România, în calitate de partener lider, şi Agenţia de Dezvoltare Regională Centru din Ialoveni, Republica Moldova, în calitate de co-aplicant. Alături de acestea, avem sprijinul Agenţiei de Investiţii din Moldova şi al Agenţiei de Promovare Economică din Prignitz, Germania. Regiunea Centru din România are un potenţial turistic foarte bun, aportul acestui sector în viaţa socio-economică fiind foarte important. Acesta este mesajul pe care îl transferăm partenerilor noştri de dincolo de Prut: să cooperăm şi să dezvoltăm relaţii de afaceri care să crească performanţa sectorului ospitalităţii din cele două ţări. Partenerii din Germania ne vor oferi know-how din Centrul Europei, aşa încât echipe din Moldova vor vizita atât România cât şi Germania, pentru a se documenta pe teme de interes’, a declarat directorul general al ADR Centru, Simion Creţu, potrivit sursei citate.
Acesta şi-a exprimat convingerea că, în baza contractului de grant încheiat la finalul anului trecut cu EUROCHAMBRES – Asociaţia Europeană a Camerelor de Comerţ şi Industrie, cel puţin 50 de organizaţii de sprijinire a afacerilor din cele trei ţări vor transmite, către mai mult de 300 de companii de profil, Ghidul dezvoltat în cadrul proiectului, respectiv un instrument modern de mapare a activelor turistice, care să fie util celor ce activează pe această piaţă şi caută dezvoltarea turismului rural. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)