Autoritatea pentru Digitalizarea României (ADR) lansează concursurile ce vizează ocuparea celor 50 de posturi din cadrul Unității pentru Implementarea Programelor de Transformare Digitală (UIPTD). Printre noile poziții deschise se numără experți software, de testare, experți în management de proiect, în securitate cibernetică și în tehnologii avansate, precum și manager general, team leaders, analiști de business, arhitecți și ingineri de sistem.
„Digitalizarea eficientă are nevoie de cei mai buni specialiști, iar Planul Național de Redresare și Reziliență ne oferă posibilitatea de a angaja în sistem project-based experții de care sectorul public are mare nevoie. PNRR este șansa României de a finanța digitalizarea administrației publice pentru a redefini modul în care cetățenii interacționează cu statul. Țara noastră este recunoscută la nivel mondial pentru competențele specialiștilor IT. Pentru a concepe și implementa soluții digitale de ultimă generație, expertiza acestor specialiști este esențială, deoarece ei vor contribui la construcția României Digitale, prin dezvoltarea cloudului guvernamental și a platformelor digitale guvernamentale”, a precizat Bogdan-Gruia Ivan, ministrul Cercetării, Inovării și Digitalizării.
„Pentru a livra soluțiile digitale de care România are nevoie, am prevăzut consolidarea echipei ADR cu specialiști IT&C care să se implice substanțial în digitalizarea României. Prin concursurile lansate astăzi, atragem alături de noi talentul național din industria IT. Performanța și eficiența experților din mediul privat sunt astfel valorificate în procesul de transformare digitală a sectorului public, în beneficiul tuturor cetățenilor României”, a subliniat Dragoș-Cristian Vlad, președintele ADR.
Depunerea dosarelor de concurs va putea fi realizată în perioada 14-27 iulie. Ulterior selecției dosarelor, proba scrisă va avea loc în data de 4 august, urmând să fie programate sesiunile pentru proba interviu.
Atribuțiile, condițiile de participare și de selecție, precum și calendarele complete de desfășurare ale concursurilor se regăsesc în anunțurile publicate pe site-ul ADR, aici:
- https://www.adr.gov.ro/autoritatea-pentru-digitalizarea-romaniei-organizeaza-in-data-de-04-08-2023-ora-1000-concurs-pentru-ocuparea-a-4-posturi-vacante-contractuale-in-afara-organigramei-autoritatii-pentru-digitalizarea/
- https://www.adr.gov.ro/autoritatea-pentru-digitalizarea-romaniei-organizeaza-in-data-de-04-08-2023-ora-1130-concurs-pentru-ocuparea-a-31-posturi-vacante-contractuale-in-afara-organigramei-autoritatii-pentru-digitalizarea/
- https://www.adr.gov.ro/autoritatea-pentru-digitalizarea-romaniei-organizeaza-in-data-de-04-08-2023-ora-1300-concurs-pentru-ocuparea-a-15-posturi-vacante-contractuale-in-afara-organigramei-autoritatii-pentru-digitalizarea/
UIPTD este o structură a ADR înființată prin intrarea în vigoare a Ordonanței de Urgență nr. 30 din 23 martie 2022 privind unele măsuri pentru consolidarea capacității instituționale și administrative a Ministerului Cercetării, Inovării și Digitalizării și a Autorității pentru Digitalizarea României, necesare implementării componentei C7 – Transformare digitală din Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR).
UIPTD desfășoară activități pentru autorități, instituții publice și asimilatele acestora, atât pentru implementarea proiectului de cloud guvernamental, cât și pentru sprijinul proiectelor de transformare digitală care sunt necesare pentru digitalizarea serviciilor publice ale României.
UIPTD reunește specialiști în afara organigramei ADR, cu un număr de 50 de posturi, finanțarea fiind asigurata prin PNRR, pe perioada derulării acestuia.
Articolul ADR lansează concursurile pentru ocuparea celor 50 de posturi din cadrul Unității pentru Implementarea Programelor de Transformare Digitală apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro