AcasăPoliticaAdrian Câciu despre modificarea de programe pe fonduri europene: „Am acţionat foarte...

Adrian Câciu despre modificarea de programe pe fonduri europene: „Am acţionat foarte pragmatic”

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Adrian Câciu, a declarat luni, la Râmnicu Vâlcea, că 1,6 miliarde de euro vor fi relocate către axele care au performat în cadrul exerciţiului financiar 2014-2020, de la programele europene care nu au înregistrat performanţe.

Câciu a precizat că o delegaţie din partea ministerului pe care îl conduce se află deja la Bruxelles pentru a discuta pe marginea acestor modificări, vizate fiind toate programele.

„O delegaţie de 50 de persoane din cadrul Ministerului Fondurilor Europene suntem prezenţi la Bruxelles pe discuţii punctuale tehnice pe toate aceste modificări de programe, pe închiderea exerciţiului financiar 2014-2020. Am acţionat foarte pragmatic. Am discutat cu Comisia Europeană, dialogul a fost foarte bun şi chiar le mulţumesc pe această cale celor de la Comisia Europeană – dialogul e cel care rezolvă în general problemele unde se consideră că există un blocaj. Acele axe care nu au performat sunt înlocuite de finanţări pe axele care au performat, unde a fost supracontractare şi unde deja au existat plăţi din bugetul de stat. Practic discutăm de o sumă, un total de 1.600.000.000 de euro care se relochează şi aici, de asta am spus din toate programele, am aceste relocări şi la POIM, şi la POR, şi la POCU, şi POC, şi la POCA”, a declarat ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene.

El a arătat că se caută soluţii şi pentru ca unităţile administrativ-teritoriale (UAT) să poată acoperi cofinanţarea proiectelor, aceasta fiind una dintre cele mai importante probleme cu care se confruntă mulţi primari din Vâlcea care au accesat fonduri europene.

„Aşteptăm ca legea privind măsurile fiscal-bugetare să fie promulgată de preşedinte şi probabil că ulterior, în perioada imediat următoare, va fi şi această rectificare, pe de-o parte. Pe de altă parte, am lucrat împreună cu ministrul Dezvoltării, dar şi cu cei din Guvern, pentru a găsi soluţii pentru partea de cofinanţare locală astfel încât autorităţile locale să poată găsi fonduri şi din împrumuturi care să nu se adauge la datoria publică locală, să fie pe principiul fondurilor europene din această perspectivă. (…) Vorbesc de creditele de trezorerie în primul rând, pentru că pe sistemul bancar există această piaţă liberă în care fiecare UAT se poate duce, dar discutăm totuşi şi de un sistem de finanţare care să fie cel pe care l-am mai avut la nivelul statului român prin credite de trezorerie. Chiar şi anul acesta, am avut o linie de finanţare pe credite de trezorerie. Discuţiile cu ministrul Finanţelor bănuiesc că sunt în toi cu privire la găsirea acestor soluţii până la rectificare sau inclusiv ca supliment pentru rectificare”, a mai spus Adrian Câciu.

Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene s-a aflat luni, la Râmnicu Vâlcea, pentru a se întâlni cu primarii din Vâlcea şi a discuta despre problemele cu care aceştia se confruntă în accesarea fondurilor europene. 

Sursa: AGERPRES

Articolul Adrian Câciu despre modificarea de programe pe fonduri europene: „Am acţionat foarte pragmatic” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks