Adrian Găzdaru, managerul Teatrului Excelsior, spune că în perioada următoare, în care teatrele vor fi din nou închise în Bucureşti, activitatea instituţiei va continua online. ‘Este o zi de 8 martie fericită şi superbă pentru femei, dar o zi înnorată, ca să spun aşa, să păstrăm aceeaşi notă, datorită numărului mare de îmbolnăviri cu COVID şi care a făcut posibilă trecerea din nou în scenariul roşu, un scenariu care închide teatrele, restaurantele şi toate celelalte. Dar din punct de vedere al teatrului asta este, vom trece din nou în online. Eu nu am renunţat la online chiar şi pe perioada în care se juca în sala de spectacol. Vom fi din nou alături de spectatorii noştri în online şi aşteptăm cu nerăbdare să redeschidem teatrele, să redeschidem sălile şi publicul să se reîntoarcă alături de noi în sala de spectacol’, a declarat, pentru AGERPRES, Adrian Găzdaru. El a precizat că spectacolele programate în perioada în care teatrele sunt închise vor fi primele reprogramate atunci când teatrele vor fi redeschise. ‘Vom reprograma aceste spectacole pentru care au fost cumpărate bilete şi care ar fi trebuit să se joace în această perioadă. Vor fi primele reprogramate după redeschiderea sălilor de spectacol’, a afirmat Găzdaru. Managerul Teatrului Excelsior a spus că, în această perioadă, şi-ar fi dorit să prezinte o premieră pregătită încă din februarie 2020, dar, din cauza noii închideri a sălilor de spectacol, este nevoit să o amâne din nou. ‘Voiam chiar în această perioadă să scoatem un spectacol pe care l-am început anul trecut, în februarie, un musical pentru copii, ‘Cenuşăreasa’, dar din păcate atunci a venit acea stare de urgenţă şi, fiindcă speram că această perioadă durează mai mult, ne apucasem de repetiţii în speranţa că vom putea să scoatem premiera şi să nu o mai amânăm. Din păcate, socoteala de acasă nu se potriveşte cu cea din târg, aşa că am amânat din nou această ieşire la rampă a spectacolului ‘Cenuşăreasa”, a arătat Adrian Găzdaru.