AcasăPoliticaAdrian Severin: „21 decembrie este data de la care nu vom mai...

Adrian Severin: „21 decembrie este data de la care nu vom mai avea nici măcar un președinte, conform prevederilor constituționale. În acel moment, președintele Iohannis ar trebui să vină și să spună că locul devine vacant în mod definitiv și că președintele Senatului va gira această funcție până la alegeri. Așa am reintra în logica constituțională”

Într-o ediție transmisă live de Gândul, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe a oferit un avertisment ferm cu privire la o potențială criză constituțională în România, subliniind riscurile generate de expirarea mandatului președintelui Klaus Iohannis. Acesta a analizat implicațiile acestei situații asupra stabilității instituționale și relațiilor internaționale ale țării, scrie gandul.ro.

Adrian Severin a început prin a explica prevederile constituționale legate de încetarea mandatului prezidențial, punctând că președintele Senatului ar trebui să preia interimatul până la alegeri.

„Data de 21 este data la care nu vom avea nici măcar un președinte, conform prevederilor constituționale. În acel moment, președintele Iohannis ar trebui să vină și să spună că locul devine vacant în mod definitiv și că președintele Senatului va gira această funcție până la alegeri. Așa am reintra în logica constituțională,” a precizat Severin.

Severin a subliniat pericolele pentru securitatea națională și pentru relația României cu NATO în lipsa unui comandant suprem, având în vedere că armata jură loialitate Constituției, nu unei persoane fără mandat valid.

„Dacă ar fi un pericol de război, președintele este comandantul simbolic al armatei. Ce ordine ale președintelui ar putea fi ascultate de o armată care a jurat pe Constituție, dacă președintele nu mai există din punct de vedere constituțional?,” a întrebat retoric acesta.

Acesta a avertizat că lipsa unui comandant constituțional ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru partenerii internaționali ai României.

„NATO, care va avea din 21 decembrie o armată care nu mai poate să asculte de comandantul suprem, trebuie să fie extrem de atentă. Nu suntem armata lui Hitler care i-a jurat loialitate lui, suntem armata care a jurat loialitate pe Constituție,” a punctat Severin.

Articolul Adrian Severin: „21 decembrie este data de la care nu vom mai avea nici măcar un președinte, conform prevederilor constituționale. În acel moment, președintele Iohannis ar trebui să vină și să spună că locul devine vacant în mod definitiv și că președintele Senatului va gira această funcție până la alegeri. Așa am reintra în logica constituțională” apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks