În cadrul unei ediții transmise live de Gândul a emisiunii „Marius Tucă Show”, Adrian Severin, fost ministru al Afacerilor Externe, a comentat reacțiile liderilor europeni după declarațiile Statelor Unite privind politica Uniunii Europene. Severin explică de ce vede tensiuni majore între cele două blocuri.
Adrian Severin a pornit de la o declarație în care Uniunea Europeană ar fi transmis că Statele Unite pun în pericol securitatea Europei. Invitatul spune că SUA nu acționează împotriva Europei, ci pentru a-și proteja propria securitate.
„Dacă ar fi să pornesc de la ce ați citat dumneavoastră și spunând imediat că reacția, mai ales la acest pasaj, din partea liderilor Uniunii Europene a fost că securitatea Uniunii Europene este pusă în pericol de Statele Unite și că Uniunea Europeană nu poate permite Statelor Unite să se amestece în treburile interne ale Uniunii. Acestea au fost fraze spuse de președintele Consiliului European. Mai mult sau mai puțin exact, dar asta este sensul clar și chiar formularea. Ne putem întreba, față de reacții, dacă într-adevăr este o atitudine ostilă Europei și un amestec în afacerile interne și în concepția de organizare a societății europene. Iar aici trebuie să ne întrebăm ce alertează America în așa măsură încât să spună ceea ce a spus, că trebuie să acționăm la nivelul statelor europene pentru a ne opune politicii unionale. Ceea ce se întâmplă în Europa, sub conducerea Uniunii Europene, constituie amenințarea la securitatea Statelor Unite. Și de aceea Statele Unite au dreptul să se îngrijoreze și să acționeze, apărându-și securitatea, nu încercând să ne submineze pe noi”, susține invitatul.
Fostul ministru al Afacerilor Externe a susținut că identitățile naționale sunt afectate atât de politici planificate, cât și de greșeli repetate în domeniile imigrației, economiei și integrării culturale.
„Ceea ce se întâmplă aici este o distrugere a identităților culturale, o distrugere a identităților naționale. O parte este planificată, o parte rezultă din politicile greșite, și de imigrare, și economice, și sociale, și de integrare culturală. Europa merge spre ceea ce Victor Hugo, în Cocoșatul de la Notre Dame, numea Târgul Miracolelor. Adică este o zonă a interlopilor, o zonă a crimei organizate, o zonă a corupției de masă, o zonă a traficului ilicit și spre asta merge.”, spune el.
Sursa: Ecopolitic.ro





