„Adesea soarta cea ironică te face să aperi oameni care poate nu merită apărați, întrucât prin apărarea lor se apără un principiu. După ani de încălcare a Constituției de către cei care primii trebuiau să o apere, după ce aproape că ne-am obișnuit să trăim o lovitură de stat continuată, după ce violul constituțional s-a banalizat, puțini se așteptau ca tocmai doamna Diana Șoșoacă, altminteri o persoană cu gesturi și afirmații care sfidează valorile fundamentale înscrise în Constituția României, fără să fie, totuși, un pericol atât de mare pentru ordinea constituțională actuală precum au fost Klaus Werner Iohannis sau Traian Băsescu, să genereze un tsunami popular în apărarea legii fundamentale a națiunii române”, scrie, în Cotidianul, Adrian Severin.
„Chiar dacă scandalul stârnit de interdicția participării respectivei doamne la alegerile prezidențiale din anul 2024 – și poate că amorsarea lui este o diversiune menită a ne abate atenția de la faptul că România alunecă pas cu pas în războiul cu Rusia sau a manipula fluxul voturilor la scrutinul parlamentar și prezidențial care se aproprie în favoarea unor interese oligarhice a(nti)naționale sau a crea false victime care urmează a deveni falși eroi și falși eroi care urmează a deveni victime – împarte societatea în „șoșociști” și „anti-șoșociști”, cu toții vorbesc în numele defunctei ori, în cel mai bun caz, muribundei noastre Constituții.
Cei care reușesc să facă abstracție de zgomotul mediatic și să treacă dincolo de discursul ipocrit al partidelor politice ori de filosofările unor „specialiști” de ocazie, observă că de fapt nu avem de a face cu un „caz Șoșoacă”, ci cu un „caz CCR” care nu este decât unul dintre componentele unui caz mai cuprinzător și anume asasinarea Constituției născute din idealurile anilor 1989-1991″, scrie Severin.
Articolul Adrian Severin: „De fapt nu avem de a face cu un „caz Șoșoacă”, ci cu un „caz CCR” care nu este decât unul dintre componentele unui caz mai cuprinzător și anume „asasinarea” Constituției născute din idealurile anilor 1989-1991″ apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro