Fostul ministru Adrian Severin scrie, într-un articol în Cotidianul, că în opinia sa, vizita făcută de Zelenski la Casa Albă, dincolo de toate informaţiile oficiale prezentate, nu a avut ca scop decât dictarea, de către americani, a condiţiilor de pace de care preşedintele ucrainean va trebui să ţină cont în discuţiile cu ruşii.
Iată textul:
„De la coborârea președintelui Zelenski, în costumație de campanie, din aeronava oficială americană, precum altădată Mussolini din camionul militar german, la ritualul Biroului Oval, unde președintele Biden, citind notițele ca nu cumva să confunde Kievul cu Kinshasa și Crimeea cu Cambodgia, i-a urat bun venit și l-a asigurat că SUA îl va sprijini „până la capăt” (fără a preciza care este capătul) și până la spectacolul hollywoodian din Congres, cu ovații, aplauze, jurăminte de dragoste și pupături, “războiul-spectacol” din Ucraina a prezentat un episod tragi-comic în care grandilocvența a luat locul grandorii.
Unii analiști occidentali au interpretat evenimentul ca pe o încercare a administrației Biden de a pregăti psihologic publicul american pentru o apropiată intrare oficială și totală a SUA în războiul real cu Rusia. Oricâte arme și alte ajutoare ar primi, Ucraina nu poate câștiga războiul dintre Casa Albă și Kremlin purtat cu mâna și pe teritoriul ei. Cam toată lumea este de acord cu asta.
Cum SUA nu poate accepta să piardă acest război, fie și numai prin interpusul său, un astfel de deznodământ ducând la pierderea oricărei autorități ca lider suprem global și, deci, la pierderea capacității de a exercita respectiva funcție în apărarea “păcii americane”, ea va trebui să intre nemijlocit în luptă. Iată o teză intens răspândită.
Scoaterea în față a NATO este exclusă atât timp cât Rusia se “încăpățânează” să nu atace vreun stat membru al acestei alianțe, precum și câtă vreme o acțiune militară comună cere susținerea unanimă a membrilor, în speță imposibil de obținut. Prin urmare SUA va fi obligată să își asume răspunderea și să treacă la fapte în fruntea unei coaliții de doritori (cum a procedat cu succesul cunoscut și în Irak), dintre care se crede că nu ar lipsi Marea Britanie, Polonia, statele baltice și … România. (Deși, în privința celei din urmă, dacă ne amintim de participarea valahilor la asediul Vienei sau de repetatele sale întoarceri de arme, s-ar putea să apară surprize).
Aceasta împotriva opiniei publice americane care are cu totul alte griji și care nu se știe cât simpatizează cu cauza Ucrainei (țară pe care mulți nu o pot localiza pe hartă), dar este clar că nu dorește un război cu Rusia (mai ales după cel abia pierdut în Afganistan. A fost talentul actoricesc al domnului Zelenski, distribuit ca “bufon al regelui Lear de pe malul Potomacului”, în măsură să modifice opțiunile americanului de rând? Mă îndoiesc.
În plus, este clar că nici Rusia nu poate pierde războiul din Ucraina, chiar dacă tactic nu îl poate câștiga. De aceea, intrarea SUA în război nu ar duce la nimic altceva decât la prelungirea costurilor acestuia. Când principalii combatanți nu pot nici câștiga nici pierde, soluția este remiza, care nu se obține decât la masa negocierilor. În rest, fiecare este liber să dea victoriei definiția care îi convine.
Pe teren, ceea ce a ocupat Rusia nu va da înapoi și este greu de văzut ce i s-ar putea oferi în schimbul unei retrageri parțiale. Compromisul ar fi recurgerea la principiul autodeterminării comunităților etno-culturale neucrainene care locuiesc pe teritoriile lor istorice dăruite Ucrainei de puterea sovietică. Voința lor se exprimă prin referendum și refacerea referendumurilor organizate anterior pe timpul luptelor, după încetarea acestora și sub observarea OSCE sau ONU ar putea oferi legitimitate și durabilitate faptului deja consumat. Aceasta ar fi practic o mare victorie a Moscovei, cel puțin întrucât ar asigura o prezență rusă majoră la Marea Neagră.
În ceea ce privește SUA, ea a obținut în războiul purtat în Europa o victorie uriașă. Dacă nu i-a putut aduce pe membrii UE sub comanda sa ca aliați, i-a adus ca sateliți. Acceptând să susțină Ucraina împotriva Rusiei și să intre în războiul sancțiunilor economice cu Rusia, aceștia și-au tăiat craca economică de sub picioare, pierzând accesul la hidrocarburile și la piața rusă deopotrivă, și au căzut în dependența cvasi totală a Americii. Este încă incert cât de mare va fi hemoragia capitalurilor europene către piața americană (lucrurile nu sunt chiar așa de simple pe cât anticipează unii), dar unirea dependenței referitoare la securitatea militară cu cea privind securitatea energetică face UE ca din speranța unei puteri globale emergente soft să se transforme în satelitul unei puteri globale decadente hard. Cel mai mare rău pe care i l-ar putea face Rusia nu este să o atace, ci să o lase în această stare. (Eventual de conivență cu SUA, tot așa cum de conivență au distrus imperiile coloniale ale puterilor vest europene.)
Ceea ce mai rămâne de negociat între SUA și Rusia este arhitectura de securitate în Europa de est și, în general, în emisfera nordică, incluzând sistemul de garanții de oferit tuturor actorilor relevanți, pe bază de reciprocitate.
În această privință, însă, lucrurile se complică întrucât nu pot fi omise interesele și influența altor puteri emergente, în special asiatice. Cât timp SUA și Rusia se bat între ele, acestea au răgazul necesar pentru a se întări, având grija de a nu-i lăsa pe cei doi combatanți nici să moară nici să trăiască. De unde nevoia ambilor de a evita aplicarea proverbului care avertizează că atunci când doi se bat terții câștigă.
0După cât cunosc obiceiurile politicii americane și știu să descifrez mesajul non verbal al politicienilor americani, contrar celor văzute și reținute de majoritatea comentatorilor români, eu unul opiniez că Președintele Ucrainei a fost convocat la Washington DC pentru a i se dicta condițiile păcii.
Acest fapt, care ține de gestiunea războiului real, s-a consumat în spatele perdelei de fum a războiului spectacol, cu atât mai flamboaiant cu cât exigențele ieșirii din impasul geopolitic global sunt mai dure și sacrificiile cerute Ucrainei sunt mai aspre.
Calculul american trebuie văzut nu doar în limitele raportului bilateral de putere cu Rusia, ci și în contextul dinamicii mult mai complexe a raporturilor de putere la nivel global. Concentrarea excesivă asupra înfrângerii Rusiei, i-ar putea procura Americii, în condițiile unei victorii, altminteri încă greu de definit și de anticipat, probleme infinit mai mari decât o “pace cu onoare” (formula a fost folosită pentru a numi pacea cu Vietnamul) prin care toate părțile implicate să obțină garanții de securitate (militară, economică, geopolitică etc) rezonabile. Cu cât această pace se amână, cu atât ea va fi mai greu de obținut.
Deocamdată, lui Volodymyr Zelenski i s-a oferit cu anticipație victoria în războiul mediatic. O victorie cât un premiu de consolare.
Desigur, pentru a obține condiții de pace cât mai bune, SUA are nevoie să pună o presiune nu doar militară, ci și psihologică mare asupra Rusiei. Ajutorul militar și financiar promise Ucrainei, ca și aplauzele de vodevil acordate de congresmani actorului ucrainean, fac parte din tacticile unei asemenea presiuni. În logica lor și pentru a face să se creadă că aparența este de fapt realitate, războiul real va mai putea dura și pentru o vreme se va putea chiar înteți.
Ceea ce nu schimbă esențialul: singura rațiune a celor întâmplate la Washington (în măsura în care nu putem accepta că am asistat la o serbare organizată la casa de nebuni) este aceea a unui prim pas către o soluție negociată pentru terminarea războiului din Ucraina. Desigur negocierile pot dura, provizoriu vor putea căpăta forma unui armistițiu (care, la fel cu cel din Coreea, va putea dura, căci nimic nu durează mai mult decât provizoriul) iar ordinea la care ele vor duce nu va fi neaparat favorabilă celor care nu vor ști să își asigure un loc respectabil printre invitații la masa tratativelor, urmând a face doar parte din meniu (sic!).
Pentru dl Zelenski, însă, drumul negocierilor ar putea fi drumul către Canossa. Generozitatea cu care Congresul american s-a arătat dispus să-i plătească prețul exorbitant cerut pentru viețile pierdute ale ucrainenilor de rând, nu ar trebui să îl ducă cu gândul la triumful pe care altădată Senatul roman îl aproba împăraților victorioși, ci să îi reamintească faptul că de la Capitoliu la stânca tarpeiană (loc de pe care, în Roma antică, erau aruncați criminalii și trădătorii) nu este decât un pas”.
Articolul Adrian Severin: Generozitatea cu care Congresul american s-a arătat dispus să-i plătească lui Zelenski prețul exorbitant cerut pentru viețile pierdute ale ucrainenilor de rând, nu ar trebui să îl ducă cu gândul la triumful pe care altădată Senatul roman îl aproba împăraților victorioși, ci să îi reamintească faptul că de la Capitoliu la stânca tarpeiană (loc de pe care, în Roma antică, erau aruncați criminalii și trădătorii) nu este decât un pas apare prima dată în Ecopolitic.
