AcasăPoliticaAdrian Severin: În România s-a pornit pe un drum care, în plan...

Adrian Severin: În România s-a pornit pe un drum care, în plan intern, distruge libertatea şi democraţia, iar în plan extern relaţiile esenţiale cu state importante, într-un context internaţional extrem de dificil

Într-o ediție a emisiunii „Marius Tucă Show”, fostul ministru de externe Adrian Severin a declarat că România se află în fața unui avertisment serios venit din partea Statelor Unite, ca urmare a atitudinii sfidătoare a liderilor de la București. Acesta susține că ne aflăm abia la începutul unei reacții ferme și că deteriorarea relațiilor externe riscă să devină ireversibilă, scrie gandul.ro.

Adrian Severin a comentat lipsa de diplomație și superficialitatea cu care autoritățile române au reacționat la avertismentele transmise de oficiali americani. Potrivit acestuia, SUA au transmis semnale clare prin mai mulți demnitari, iar ceea ce urmează este o reacție fermă, generată de refuzul autorităților de a ține cont de aceste mesaje.

„Noi am… anticipat faptul că modul, până la urmă, sfidător în care am reacționat la spusele nu numai ale vicepreședintelui Statelor Unite, dar și ale altor demnitari americani, va primi un răspuns pe măsură. Cred că acesta este începutul răspunsului pe măsură”, afirmă Severin.

Fostul ministru a transmis că liderii actuali acționează în mod iresponsabil atât în interiorul țării, cât și în raport cu actorii internaționali. El a evidențiat riscurile la care este expusă România într-un context geopolitic extrem de complicat, în care este esențial să păstrăm alianțele strategice.

„Au pornit pe un drum în care distrug complet, pe plan intern, libertatea, democrația, iar pe plan extern ne distrug relațiile esențiale cu state importante. În condițiile în care lucrurile sunt complicate la nivel global și în care ne pasc pericole de tot felul”, a spus Adrian Severin.

Adrian Severin a mers mai departe și a afirmat că așa-zisul „pro-americanism” manifestat de unii lideri și voci din societatea civilă a fost de fapt o loialitate față de o anumită facțiune de putere globală. El susține că nu a fost vorba de atașament față de valorile americane, ci de supunere față de o oligarhie transnațională.

„Cei care s-au pronunțat ca fiind pro-americani în ultimii ani… de fapt nu erau pro-americani. Erau pro-Soros. Nu erau americani. Erau pro-Biden, pro-oligarhia. Oligarhi, nu americani”, a explicat Severin.

Articolul Adrian Severin: În România s-a pornit pe un drum care, în plan intern, distruge libertatea şi democraţia, iar în plan extern relaţiile esenţiale cu state importante, într-un context internaţional extrem de dificil apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks