Fostul ministru de externe Adrian Severin a analizat, într-o emisiune la Gold FM, faptele lui Klaus Iohannis din ultima perioadă, explicând cum le-am putea încadra ținând cont de legile statului român, dar și de pericolele induse de actualul context geopolitic, scrie solidnews.ro.
Referitor la situația actuală a președinției României, analistul Adrian Severin a afirmat în cadrul emisiunii că „ne aflăm într-o lovitură de stat continuă sau continuată, ceea ce înseamnă că ordinea noastră constituțională este răsturnată de foarte multă vreme, că mai mulți președinți, culminând cu actualul, s-au ridicat pe înaltele culmi de neconstituționalitate”. România are de-a face cu un atentat asupra ordinii constituționale, săvârșit tocmai de cei ce ar fi trebuit să o apere, cumulat cu un act de înaltă trădare.
Constituția prevede clar că președintele nu poate să dea decizii de politică externă în numele României. S-a aflat de la viceprim-ministrul Sorin Grindeanu că guvernul nu avea habar de lucrările de dragare de pe Canalul Bâstroe, dar ucrainenii susțin că aprobarea a fost dată pe linia ministrului de Externe. Bogdan Aurescu, înfuriat că vina a picat asupra lui, a sugerat că a luat decizia de a permite lucrările cu aprobarea lui Iohannis. „Ne aflăm în situația în care un președinte fără atribuții a dat niște decizii care implică transformarea arealului de la gurile Dunării într-un viitor areal militar”, a sintetizat Cozmin Gușă.
Adrian Severin a observat că președintele Iohannis a uzurpat în permanență puterea guvernului. Criza creată în contextul lucrărilor ucrainenilor pe Canalul Bâstroe demonstrează că guvernul și parlamentul îl slugăresc pe președinte și îi acceptă deciziile, deși nu el are puterea de decizie, ci are doar rol de moderator/mediator. „Președintele nostru se comportă de parcă ar fi președinte într-un sistem prezidențial, pe când Constituția noastră și statul român sunt organizate de așa fel încât să facă funcțional un sistem parlamentar”, a punctat Adrian Severin.
Klaus Iohannis nu face decât să bage România în situații limită care o dezavantajează profund și chiar o pun în pericol. De aceea, Parlamentul ar trebui să ia măsuri și să scoată din sistem veriga slabă care duce la colapsul întregii țări. Nu este vorba de nimeni altul decât președintele Klaus Iohannis care și-a supus și umilit destul cetățenii, scrie solidnews.ro.
Articolul Adrian Severin: Ne aflăm într-o lovitură de stat continuă sau continuată, ceea ce înseamnă că ordinea noastră constituțională este răsturnată de foarte multă vreme, că mai mulți președinți, culminând cu actualul, s-au ridicat pe înaltele culmi de neconstituționalitate; România are de-a face cu un atentat asupra ordinii constituționale, săvârșit tocmai de cei ce ar fi trebuit să o apere, cumulat cu un act de înaltă trădare apare prima dată în Ecopolitic.
Sursa: Ecopolitic.ro