Comisia de muncă şi protecţie socială din Camera Deputaţilor nu a elaborat amendamente la proiectul de lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, a informat, miercuri, preşedintele comisiei, social-democratul Adrian Solomon.
‘În ultimele zile au apărut în spaţiul public şi în mass-media diverse tabele cu amendamente la proiectul de Lege pentru modificarea şi completarea unor acte normative din domeniul pensiilor de serviciu şi a Legii nr.227/2015 privind Codul fiscal – PLx 244/2023, cu precizarea că acestea ori au fost elaborate la nivelul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială (menţionându-se şi numele unor angajaţi) ori chiar au fost însuşite de această comisie, urmând a fi aprobate la reluarea dezbaterilor proiectului mai sus menţionat, ca urmare a deciziei Curţii Constituţionale. Pe această cale facem precizarea că la nivelul Comisiei pentru muncă şi protecţie socială a Camerei Deputaţilor nu s-au elaborat asemenea amendamente/tabele de lucru şi nici nu au avut loc discuţii asupra formei pe care ar trebui să o aibă textul legii ca urmare a declarării unor texte ca fiind neconstituţionale’, a afirmat Solomon, potrivit unui comunicat de presă.
Comisia de muncă ‘se delimitează’ de orice text apărut în spaţiul public şi în mass-media care conţine modificări sau propuneri cu referire la pensiile de serviciu şi care nu a fost elaborat la nivelul comisiei şi nu a fost adus la cunoştinţa membrilor acesteia, a transmis deputatul PSD.