AcasăPoliticaAdrian Veştea: Consolidarea clădirilor cu risc seismic, o prioritate majoră

Adrian Veştea: Consolidarea clădirilor cu risc seismic, o prioritate majoră

Ministrul Dezvoltării, Adrian Veştea, anunţă, joi seară, că prioritatea majoră a mandatului său este consolidarea clădirilor cu risc seismic, pentru că, în ultimii 30 de ani, s-au consolidat doar 26 de clădiri, 19 fiind în Bucureşti. Ministrul precizează că există bani, există viziune, dar este nevoie şi de implicarea autorităţilor locale.

”Consolidarea clădirilor cu risc seismic rămâne o prioritate majoră a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei şi a mandatului meu pentru că dezvoltarea unei ţări nu se poate face doar reacţionând la situaţii de criză sau stimuli sporadici ori investind doar atunci când ceva ne surprinde sau ne sperie”, a scris, joi seară, pe Facebook, ministrul Devoltării.

Adrian Veştea afirmă că, în condiţiile în care, în ultimii 30 de ani, s-au consolidat din bani publici doar 26 de clădiri, dintre care 19 în Capitală, a fost necesară o schimbare de paradigmă în abordarea situaţiei clădirilor cu risc seismic.

”Această schimbare s-a produs: avem viziune, avem bani, avem legislaţie, dar avem nevoie şi de implicarea tuturor autorităţilor locale, întrucât reducerea riscului seismic atât la clădirile publice, cât şi la blocurile de locuinţe este o responsabilitate comună, iar măsurile propuse se adresează deopotrivă cetăţenilor şi autorităţilor”, a mai transmis ministrul.

Acesta vorbeşte despre Programul naţional de consolidare a clădirilor cu risc seismic ridicat, pentru care a semnat recent 3 contracte de finanţare, în valoare totală de 124.050.098,37 de lei, care vizează consolidarea Şcolii Gimnaziale Caloteşti din comuna Budeasa (jud. Argeş), a Palatului Administrativ din judeţul Dâmboviţa şi a Liceului „Voievodul Mircea” din Târgovişte.

 

”Încurajez toţi edilii şi responsabilii din administraţia locală şi centrală să aplice pentru finanţare, pentru că avem şcoli, spitale, clădiri publice, blocuri de locuinţe inventariate care aşteaptă de ani de zile să intre în procesul de consolidare şi reabilitare antiseismică. Oferim sprijin financiar şi prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), în valoare de 282 milioane de euro, pentru 238 de clădiri (blocuri de locuinţe, spitale şi şcoli), fiind semnate toate contractele de finanţare, iar 59 de proiecte sunt deja în etapa de implementare, cu lucrările de construcţii începute”, a mai transmis ministrul.

Acesta s-a referit şi la Programul ”Şcoli sigure şi sănătoase”.

”Identificăm şi reabilităm şcolile cu risc seismic sau cu vulnerabilităţi care afectează semnificativ procesul educaţional, iar, prin Programul ”Mihail Cantacuzino”, vom consolida clădirile spitalelor publice şi alte clădiri din sistemul de sănătate, parte a infrastructurii critice”, a mai transmis Veştea.

Potrivit acestuia, siguranţa oamenilor care trăiesc, lucrează sau trec zilnic pe lângă aceste clădiri este primordială, iar Ministerul Dezvoltării este pregătit să susţină efortul de consolidare, efectele pozitive nefiind strict estetice sau structurale, ci şi economice şi sociale pe termen lung.

Sursa: News.ro

Articolul Adrian Veştea: Consolidarea clădirilor cu risc seismic, o prioritate majoră apare prima dată în Ecopolitic.

Sursa: Ecopolitic.ro

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks