Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei (APCE) a aprobat joi o rezoluţie prin care îndeamnă cele 47 de state membre ale organizaţiei să ”iniţieze o dezbatere politică asupra posibilităţii de a legifera ca vaccinarea (anti-COVID-19) să fie obligatorie”, transmite agenţia EFE.
Conform textului rezoluţiei, aceasta recomandă vaccinarea obligatorie pentru ”grupuri specifice sau pentru întreaga populaţie”, cu excepţia minorilor sau a persoanelor care nu pot fi vaccinate din diverse motive medicale.
Tot APCE a aprobat anul trecut o rezoluţie în care cerea să se ”garanteze că cetăţenii sunt informaţi că vaccinarea nu este obligatorie şi că nimeni nu este supus presiunilor politice, sociale sau de alt tip pentru a se vaccina dacă nu doreşte acest lucru”.
Raportorul ultimului text votat, social-democratul austriac Stefan Schennach, a susţinut că ”nu există contradicţii” între cele două rezoluţii. Cea adoptată joi, argumentează acesta, ”deschide posibilitatea iniţierii unei dezbateri naţionale asupra obligativităţii vaccinării şi ca aceasta să fie dezbătută în parlamentele naţionale, mai ales pentru a o aplica personalului sanitar”.
Vaccinarea obligatorie anti-COVID-19 va fi instituită în Austria pentru toţi adulţii începând cu 4 februarie şi este în vigoare în Grecia pentru persoanele cu vârste de peste 60 de ani.