Controlul efectuat de Autoritatea Electorală Permanentă (AEP) privind respectarea prevederilor legale referitoare la veniturile şi cheltuielile înregistrate pe parcursul anului trecut de cele 189 de formaţiuni politice înscrise în Registrul electoral s-a soldat cu amenzi însumând 3.555.000, lei, iar confiscările care au făcut obiectul contravenţiei se ridică la 414.418,99 lei, a informat, joi, AEP.
Potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES, 163 dintre cele 189 de formaţiuni verificate înscrise în Registrul partidelor politice până la data de 31 decembrie 2021 au fost sancţionate contravenţional.
‘Pentru cele 163 de partide politice care au fost sancţionate contravenţional s-au aplicat următoarele sancţiuni: 58 de partide au fost sancţionate cu avertisment; şapte partide au fost sancţionate cu avertisment şi confiscarea sumelor ce au făcut obiectul contravenţiei; 14 partide au fost sancţionate cu amendă şi confiscarea sumelor ce au făcut obiectul contravenţiei; 84 de partide au fost sancţionate cu amendă contravenţională’, precizează comunicatul.
Totodată, un partid s-a autodizolvat, pentru cinci partide s-au întocmit referate de clasare, radiate până la data începerii controlului, alte cinci au fost radiate în perioada controlului, iar 15 nu au fost sancţionate contravenţional, a precizat AEP.
‘Autoritatea Electorală Permanentă informează că a fost finalizat controlul referitor la respectarea prevederilor legale privind veniturile şi cheltuielile înregistrate în perioada 01.01.2021 – 31.12.2021 de cele 189 de formaţiuni politice înscrise în Registrul partidelor politice până la data de 31.12.2021. Misiunea de control s-a desfăşurat în conformitate cu prevederile art. 42 alin. (1) şi ale art. 44 alin. (1), (4) şi (6) din Legea nr. 334/2006 privind finanţarea activităţii partidelor politice şi a campaniilor electorale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, cu respectarea Planului de control pentru anul 2022, aprobat de preşedintele Autorităţii Electorale Permanente, precum şi potrivit notificării misiunii de control’, se menţionează în comunicatul citat.