Acasă55AEP colectează informaţii despre desfăşurarea alegerilor parlamentare din decembrie pentru optimizarea activităţilor

AEP colectează informaţii despre desfăşurarea alegerilor parlamentare din decembrie pentru optimizarea activităţilor

Autoritatea Electorală Permanentă anunţă că a fost demarată o acţiune de colectare de informaţii cu privire la modul în care s-a desfăşurat procesul electoral pentru Senat şi Camera Deputaţilor din anul 2020, prin intermediul unui chestionar online care a fost transmis operatorilor de calculator şi experţilor electorali care au îndeplinit funcţia de preşedinte al biroului electoral al secţiei de votare sau locţiitor al acestuia. Potrivit unui comunicat transmis vineri AGERPRES, chestionarele au fost transmise prin sms şi email celor 22.308 operatori de calculator, precum şi celor 37.604 preşedinţi ai birourilor electorale ale secţiilor de votare sau locţiitori ai acestora. ‘Obiectivul acestei acţiuni este evaluarea corectă şi reală a modului de desfăşurare a activităţilor biroului electoral al secţiei de votare în vederea îmbunătăţirii tuturor aspectelor care alcătuiesc aceste activităţi’, precizează sursa citată. Cele două chestionare pot fi consultate pe https://www.roaep.ro/prezentare/sondaj-de-opinie/.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks