AcasăStiri generaleAgenţia elveţiană a medicamentelor consideră 'foarte improbabilă' o legătură între decesul unui...

Agenţia elveţiană a medicamentelor consideră ‘foarte improbabilă’ o legătură între decesul unui vârstnic şi vaccinul Pfizer/BioNTech

Agenţia elveţiană pentru produse terapeutice, responsabilă şi de autorizarea comercializării vaccinurilor anti-COVID-19, a calificat drept ‘foarte improbabil’ să existe o legătură între recentul deces al unei persoane de 91 de ani şi imunizarea sa cu vaccinul realizat de Pfizer-BioNTech, relatează miercuri AFP. ‘Anchetele autorităţilor medicale cantonale şi Swissmedic au conchis, luând în considerare afecţiunile de care suferea persoana în cauză şi evoluţia maladiei sale, că foarte probabil nu a existat nicio legătură între deces şi vaccinare’, explică agenţia într-un comunicat. ‘Datele foarte complete disponibile la ora actuală indică bolile preexistente ca fiind cauze naturale ale morţii (acestui pacient), ceea ce a fost înregistrat astfel în certificatul de deces’, precizează Swissmedic. Pacientul de 91 de ani era rezident al unui centru pentru vârstnici şi a fost printre primii din Elveţia imunizaţi cu vaccinul anti-COVID-19 dezvoltat de Pfizer (SUA) şi BioNTech (Germania). Vaccinul a fost deja administrat câtorva milioane de oameni în Marea Britanie, SUA şi unele ţări europene, fără a fi până acum asociat cu niciun deces. Producătorii au subliniat într-un comunicat că ‘gândurile lor se îndreaptă către familii’, dar ‘din nefericire au loc decese nelegate de vaccin în aceeaşi măsură în care s-ar produce în populaţia generală a persoanelor vârstnice şi a celor din categorii de risc care sunt prioritare’ în campaniile actuale de imunizare. Informaţia privind decesul cetăţeanului elveţian a apărut iniţial într-un articol online scris de un jurnalist elveţian controversat, între altele, pentru minimizarea pandemiei, fiind apoi preluată de numeroase media din ţară, mai notează AFP.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks