Agenţia Naţională de Presă AGERPRES lansează, duminică, 17 iulie, proiectul editorial ”DELTA SĂLBATICĂ”.
Prin materialele care vor fi difuzate se urmăreşte promovarea speciilor din arealul Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării în vederea conştientizării populaţiei cu privire la necesitatea protejării acestora.
Cu ajutorul specialiştilor de la Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Delta Dunării (INCDDD), vor fi prezentate materiale prin care se doreşte descoperirea universului sălbatic al Deltei.
Materialele AGERPRES vor fi difuzate în fiecare duminică, atât pe fluxurile dedicate, cât şi pe site-ul www.agerpres.ro. AGERPRES