AcasăStiri generale'Aida', 'Bărbierul din Sevilla', 'Samson şi Dalila' - pe scena Operei Naţionale...

‘Aida’, ‘Bărbierul din Sevilla’, ‘Samson şi Dalila’ – pe scena Operei Naţionale Bucureşti, în cadrul Stagiunii Centenare

Spectacolele de operă ‘Aida’ de Giuseppe Verdi, ‘Bărbierul din Sevilla’ de Gioachino Rossini şi ‘Samson şi Dalila’ de Camille Saint-Saens vor avea loc, săptămâna viitoare, în cadrul Stagiunii Centenare a Operei Naţionale Bucureşti.

Astfel, joi, 19 mai, de la ora 18,30, este programat spectacolul ‘Aida’ de Giuseppe Verdi. La pupitrul dirijoral se va afla, în calitate de invitat, maestrul Victor Dumănescu, dirijor şi profesor la Academia de Muzică ‘Gheorghe Dima’ din Cluj. Distribuţia reprezentaţiei: Aida – Lăcrimioara Cristescu (invitată), Radames – Daniel Magdal, Amneris – Sidonia Nica (debut), Amonasro – Cătălin Toropoc, Ramfis – Leonard Bernad (debut), Regele – Filip Panait, Mesagerul – Valentin Racoveanu, Marea Preoteasă – Simona Neagu. La spectacol contribuie Orchestra, Corul şi Ansamblul de Balet al Operei Naţionale Bucureşti, potrivit unui comunicat de presă al ONB.

Sâmbătă, 21 mai, de la 18,30, este ‘Bărbierul din Sevilla’. La pupitrul dirijoral se va afla maestrul Ciprian Teodoraşcu. Distribuţia reprezentaţiei este: Figaro – Adrian Mărcan, Rosina – Oana Andra, Contele Almaviva – Bogdan Mihai (invitat), Don Bartolo – Iustinian Zetea, Don Basilio – Marius Boloş, Berta – Daniela Cârstea (invitată), Fiorello/Sergentul – Daniel Filipescu, Notarul – Andrei Bolohan. Spectacolul va avea loc cu participarea Orchestrei şi a Corului Operei Naţionale Bucureşti.

Duminică, 22 mai, la spectacolul cu opera ‘Samson şi Dalila’ de Camille Saint-Saens, la pupitrul dirijoral se va afla maestrul Iurie Florea. Invitata specială a serii va fi mezzosoprana Hermine May, artistă născută în România, la Timişoara, dar plecată de timpuriu în străinătate. Spectacolul va avea loc cu participarea Orchestrei, a Corului şi a Ansamblului de Balet al ONB.

Biletele sunt disponibile pe http://tickets.operanb.ro/ şi la casa de bilete a ONB.

AGERPRES este partener media al acestor evenimente culturale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks