Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis ajutoare în valoare de peste 560.000 de lei pentru refugiaţii ucraineni care au ajuns în Republica Moldova, potrivit reprezentanţilor biroului de presă al instituţiei de cult.
‘Până în prezent, Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei a trimis în Republica Moldova ajutoare pentru refugiaţii ucraineni în valoare de 565.646 lei. Primele ajutoare, în valoare de aproape 300.000 lei, au fost trimise în luna martie către raioanele Soroca şi Cahul, iar săptămâna trecută a plecat un alt transport, pentru refugiaţii ucraineni aflaţi în grija Misiunii Sociale ‘Diaconia’ a Mitropoliei Basarabiei’, a declarat, pentru AGERPRES, purtătorul de cuvânt al Arhiepiscopiei Buzăului şi Vrancei, Dragoş Olteanu.
Ajutoarele au constat în mai multe tipuri de produse alimentare de bază, conserve şi ingrediente pentru gătit, produse igienico-sanitare şi de uz casnic.
Arhiepiscopia Buzăului şi Vrancei continuă astfel seria acţiunilor de ajutorare a refugiaţilor din Ucraina, banii fiind alocaţi din fondurile Centrului Eparhial, prin Sectorul Social-filantropic şi misionar. AGERPRES / (A, AS – autor: Dana Lepădatu, editor: Karina Olteanu)