Întregul ajutor umanitar care este acordat de România este direcţionat către populaţia civilă din localităţile puternic afectate de război, a afirmat, miercuri, şeful Administraţiei Militare Regionale de Stat Cernăuţi, Serghei Osaciuc.
Declaraţia oficialului de la Cernăuţi a fost făcută la finalul unei întrevederi pe care a avut-o cu preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, care a însoţit un transport de ajutoare pentru populaţia ucraineană.
‘Ocupanţii ruşi, împreună cu armata din Belarus, distrug localităţile din Ucraina, omoară civili. În acest moment, ei sunt neputincioşi şi, de aceea, folosesc rachete, provocând distrugeri mari, inclusiv în rândul populaţiei civile. Toate eforturile sunt îndreptate pentru susţinerea populaţiei civile aflate în zonele care sunt grav afectate de acest conflict militar (…). Noi avem obligaţia de a asigura toate cele necesare populaţiei civile, care are foarte mult de suferit, pentru că, în zonele afectate de acest război, oamenii nu au acces la ceea ce este necesar pentru viaţă – produse alimentare, produse de igienă personală, apă. Toate aceste lucruri sunt trimise de aici populaţiei civile din zonele afectate’, a subliniat Osaciuc.
Aceasta a precizat că în zona Cernăuţi se află aproximativ 10.000 de persoane care s-au retras din zonele afectate puternic de război, însă a dat asigurări că ‘regiunea Cernăuţi poate primi un număr de zece ori mai mare de persoane’.
Miercuri, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Gheorghe Flutur, a ajuns la Cernăuţi pentru a vedea necesarul de ajutoare al Ucrainei, dar şi pentru a da un mesaj de susţinere din partea statului român.
‘Am venit aici să vedem nevoile la faţa locului şi să transmit un mesaj de solidaritate cu fraţii noştri, cu etnicii de origine română şi cu tot poporul ucrainean, să îi felicit şi să îi asigur de tot sprijinul nostru. Ne interesează ce au nevoie în continuare, să ne organizăm bine, pentru că e nevoie de ajutoare umanitare. Am transmis că suntem organizaţi bine, că am preluat peste 47.000 de oameni peste frontiera de la Siret. Am avut zile când am avut peste 700 de oameni pe oră. Avem organizate tabere, avem organizate corturi, avem voluntari, avem hrană caldă la intrarea în frontieră’, a menţionat Flutur.