Liderul PSD Mehedinți, Aladin Georgescu, a fost propus de Sorin Grindeanu pentru postul de vicepreședinte, în echipa sa, la Congresul PSD, la Conferința Județeană Extraordinară a Organizației PSD Mehedinți.
Aladin Georgescu: Un moment important pentru viața politică din județul nostru și pentru direcția pe care Partidul Social Democrat o va urma după Congresul PSD din data de 7 noiembrie
Le mulțumesc pentru prezență președintelui interimar al PSD, Sorin Grindeanu, singurul candidat care a depus o moțiune pentru funcția de președinte al partidului, viitorului secretar general al PSD, europarlamentarul Claudiu Manda, primarului municipiului Craiova, Lia Olguța Vasilescu, președintelui PSD Olt, Marius Oprescu, și președintelui PSD Gorj, Mihai Weber!
Cu toții reprezintă cu demnitate și forță Partidul Social Democrat din zona Olteniei, implementează investiții importante nu doar pentru județele din care provin, ci pentru întreaga regiune și cu toții vor face parte din viitoarea conducere a PSD.
În cadrul Conferinței, am avut onoarea de a primi votul de încredere din partea colegilor din cadrul Organizației PSD Mehedinți, pentru a candida la funcția de vicepreședinte al PSD, funcție ce mi-a fost propusă de președintele Sorin Grindeanu.
Totodată, Organizația PSD Mehedinți a votat rezoluția de susținere a moțiunii “Uniți pentru români. Puternici, doar împreună!”, moțiunea depusă de președintele Sorin Grindeanu pentru conducerea PSD, care vorbește despre ceea ce credem cu toții: unitate, responsabilitate și forță în interesul oamenilor.
Le mulțumesc colegilor primari, viceprimari , consilieri județeni și municipali și tuturor membrilor PSD pentru sprijin și susținere”, transmite Aladin Georgescu.
Sursa: Ecopolitic.ro




