Acasă93Alba: 15 cupluri căsătorite în ultimul an pascal, sărbătorite la 'Statu' la...

Alba: 15 cupluri căsătorite în ultimul an pascal, sărbătorite la ‘Statu’ la vase în Lunea Paştelui’ în prezenţa a sute de oameni

Sute de localnici şi turişti au asistat, în cea de-a doua zi de Paşti, la obiceiul ‘Statu’ la vase în Lunea Paştelui’ din Şugag, prilej cu care au fost sărbătorite cele 15 perechi de tineri care s-au căsătorit în ultimul an pascal în comuna din Munţii Sebeşului.

Obicei vechi de secole, întrerupt după 1989 şi reluat în 2008, cu pauze în 2020-2021 cauzate de pandemia de coronavirus, ‘Statu’ la vase în Lunea Paştelui’ este o manifestare unică în România, fiind sărbătorită atât întemeierea unei noi familii, cât şi Sfânta Înviere a Domnului.

Dacă până acum obiceiul avea loc în curtea bisericii ortodoxe din Şugag, în acest an a fost ales ca loc de desfăşurare centrul localităţii, în faţa Primăriei, pentru a da posibilitatea unui număr cât mai mare de oameni să participe la eveniment.

După slujba de binecuvântare oficiată de cei doi preoţi din comună, cele 15 cupluri care s-au căsătorit în decursul ultimului an au primit, potrivit tradiţiei, lucruri şi vase necesare pentru întemeierea noii gospodării din partea administraţiei locale şi a naşilor.

Îmbrăcaţi în costumul popular specific zonei, având şi o panglică albastră la brâu ce simbolizează infinitul şi trăinicia cuplului, tinerii căsătoriţi au avut în faţă câte o masă îmbrăcată cu ‘lepedee’ (covoare – n.r.) şi feţe de masă, cusute manual. Pe fiecare masă, în cele patru colţuri, a fost aşezat, ritualic, câte un cozonac rotund sau câte un colac, iar în mijloc un cozonac mai mare, împletit, pe care mirii l-au dat naşului.

În a doua parte a evenimentului, Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba, dirijat de Alexandru Pal, a susţinut un program artistic, alături de artiştii vocali Roxana Reche, Floricica Moga, Dorina Nariţa, Nicolae Plută, Leontina Fărcaş şi tinerii interpreţi Alina Cucui, Daria Costea şi Alexandra Băcilă. Pe scenă a urcat şi grupul instrumental tradiţional ‘Fluieraşii din Şugag’.

Organizatorii manifestării au fost Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, în parteneriat cu Primăria Comunei Şugag şi Biserica Ortodoxă Şugag.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks