O expoziţie temporară dedicată împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea la Alba Iulia a Colegiului Academic, una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din Transilvania secolului al XVII-lea, va fi vernisată vineri la Muzeul Naţional al Unirii (MNU) Alba Iulia, prilej cu care vor fi expuse manuale, diplome şi manuscrise vechi de patru secole.
‘În cadrul expoziţiei temporare vor putea fi admirate manuale folosite la Colegiul Academic tipărite la Alba Iulia şi Oradea, diplome prin intermediul cărora principii Transilvaniei au făcut numeroase donaţii instituţiei de învăţământ, manuscrise în care se regăsesc numele studenţilor care au frecventat cursurile Colegiului. Printre piesele cele mai importante se numără lucrarea lui Johannes Duns Scotus, ‘Quaestiones in quartum librum Sententiarum Petri Lombardi’ (Strassbourg, 1474), un volum care i-a aparţinut profesorului Johann Heinrich Bisterfeld sau un atlas geografic din anul 1592 cu o însemnare a principelui Gabriel Bethlen’, se menţionează într-un comunicat transmis, joi, AGERPRES, de către organizatori.
Intitulată ‘400 de ani de la înfiinţarea Colegiului Academic de la Alba Iulia’, expoziţia poate fi vizitată până în data de 5 iunie.
‘Înfiinţat în anul 1622, la iniţiativa principelui Gabriel Bethlen, Colegiul Academic a fost una dintre cele mai importante instituţii de învăţământ din Transilvania secolului al XVII-lea. La invitaţia principelui, la Alba Iulia au ajuns profesori recunoscuţi la nivel european – Martin Opitz, Johann Heinrich Alsted sau Johann Heinrich Bisterfeld. Principele Bethlen şi-a pus biblioteca personală la dispoziţia celor care învăţau la Colegiul Academic şi tot spre folosul acestora a întemeiat tipografia princiară, unde s-au tipărit manualele necesare procesului de învăţământ’, se arată în comunicat.
Evenimentul este organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, în parteneriat cu Biblioteca Documentară ‘Bethlen Gabor’ Aiud, Biblioteca Academiei Române – filiala Cluj-Napoca, Biblioteca Centrală Universitară ‘Lucian Blaga’ Cluj-Napoca şi Biblioteca Judeţeană Mureş – Biblioteca Teleki-Bolyai.
Vineri şi sâmbătă la Alba Iulia au loc mai multe evenimente dedicate împlinirii a 400 de ani de la înfiinţarea Colegiului Academic. La inaugurarea statuii ctitorului Colegiului, principele Gabriel Bethlen, este aşteptată să participe preşedintele Ungariei, Katalin Novak.