AcasăStiri generaleAlba: 42 de cazuri de COVID-19 la un centru de îngrijiri şi...

Alba: 42 de cazuri de COVID-19 la un centru de îngrijiri şi asistenţă

Alte 20 de cazuri de infectare cu SARS-CoV-2 au fost depistate la Centrul de Îngrijiri şi Asistenţă (CIA) Draşov, comuna Şpring, numărul total al acestora ajungând la 42, informează Direcţia de Sănătate Publică (DSP) Alba. Purtătorul de cuvânt al DSP Alba, Ioana Presecan, a precizat, pentru AGERPRES, că, în total, numărul cazurilor de infectare de la CIA Draşov este de 42. ‘Iniţial, au fost nouă cazuri, apoi unul, cărora li se adaugă cele 12, respectiv 20 de cazuri’, a explicat Presecan. De asemenea, DSP Alba a raportat, sâmbătă, că în focarul de la Colegiul Naţional Militar ‘Mihai Viteazul’ Alba Iulia sunt 36 de cazuri noi. Reprezentanţii Colegiului au precizat, pentru AGERPRES, că cele 36 de cazuri se află printre cele 57 depistate de la debutul focarului, acestea fiind incluse deja în raportarea făcută publică vineri de către instituţia de învăţământ militar. Niciunul dintre cele două focare nu a fost inclus la calculul incidenţei. ‘Cât priveşte focarul de la Liceul Militar Alba Iulia, DSP Alba a luat decizia scoaterii acestuia de la calculul incidenţei, având în vedere că focarul este unul de tip închis, asimilat celor rezidenţiale în cazul cărora pozitivii sunt carantinaţi în acelaşi loc şi nu părăsesc locaţia respectivă până la expirarea perioadei de carantinei, astfel încât virusul nu se poate răspândi’, a explicat, sâmbătă, directorul executiv al DSP Alba, Alexandru Sinea.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks