Acasă93Alba: Activitate suspendată temporar de către DSVSA la restaurantul unei pensiuni din...

Alba: Activitate suspendată temporar de către DSVSA la restaurantul unei pensiuni din Apuseni

Direcţia Sanitar Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba a dispus suspendarea temporară a activităţii restaurantului unei pensiuni din judeţ, din cauza condiţiilor structurale improprii, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES.

Inspectorii DSVSA Alba desfăşoară în perioada sezonului estival, conform sursei citate, controale tematice pentru siguranţa alimentară, fiind acordată ‘o atenţie deosebită’ unităţilor în care creşte consumul de alimente, precum săli de evenimente, restaurante, cantine, grădiniţe de vară, tabere şcolare şi pensiuni turistice (cu bloc alimentar).

‘În lunile iunie şi iulie au fost efectuate peste 121 de controale tematice la astfel de unităţi, fiind aplicate 11 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 76.000 de lei, conform Hotărârii de Guvern 984/2005 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor. (…). În cazul unei unităţi s-a dispus suspendarea temporară a activităţii din cauza condiţiilor structurale improprii pentru desfăşurarea activităţii de alimentaţie publică’, se menţionează în comunicat.

Mai exact este vorba de restaurantul unei pensiuni dintr-o localitate din Munţii Apuseni.

Potrivit sursei citate, controalele se concentrează în principal pe prevenţie şi consiliere, iar sancţiunile contravenţionale sunt acordate în momentul în care deficienţele constatate iniţial nu au fost remediate în intervalul de timp stabilit sau pun în pericol sănătatea consumatorilor.

Între neconformităţile depistate se numără etichetarea şi depozitarea necorespunzătoare a produselor alimentare, nerespectarea compartimentării şi depozitării separate a produselor alimentare, pe categorii de produse (materiile prime se depozitează separat de alimentele gata de consum), manipularea cu nerespectarea normelor de igienă, inclusiv fără mănuşi de protecţie, depozitarea alimentelor în spaţii neigienizate, absenţa substanţelor de dezinfecţie şi lipsa monitorizării temperaturilor în spaţii frigorifice.

‘DSVSA Alba depune toate diligenţele necesare pentru ca nunţile, botezurile, petrecerile private şi alte evenimente să se desfăşoare în condiţii optime, cu respectarea drepturilor şi interesele consumatorilor, iar cei care se cazează în unităţile turistice (în care se servesc alimente gata de consum) să beneficieze de preparate sigure’, se mai arată în comunicat.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks