Agenţia pentru Dezvoltare Regională (ADR) Centru a coordonat direct în cei 25 de ani de la înfiinţarea sa, în 20 noiembrie 1998, peste 3.700 de proiecte, în valoare totală de peste 3,2 miliarde de euro, dintre care aproape 2,5 miliarde de euro au reprezentat fonduri europene, potrivit unui comunicat transmis, luni, AGERPRES.
‘Acum 25 de ani, regiunile din România au ales să se alăture ţelului european. (…). Dovada că drumul pro-european – ales în urmă cu un sfert de secol – este cel corect se vede în evoluţia economico-socială a regiunii noastre care, fără susţinerea finanţărilor din partea UE, nu ar fi avut posibilitatea să diminueze decalajele de dezvoltare faţă de alte regiuni din Europa într-un timp atât de scurt’, se menţionează în comunicatul ADR Centru.
Gradul de dezvoltare al Regiunii Centru, comparativ cu situaţia de acum un sfert de secol, este reflectată de valoarea Produsului Intern Brut per cetăţean, calculat la standardul puterii de cumpărare, care a crescut de aproape 5 ori, de la mai puţin de 5.000 de euro până la aproximativ 23.000 de euro în 2022, arată sursa citată.
Potrivit comunicatului, ADR Centru a coordonat iniţial fondurile de preaderare, ulterior aderării la Uniunea Europeană a dobândit calitatea de Organism Intermediar pentru gestionarea fondurilor europene nerambursabile, iar acum are statutul de Autoritate de Management pentru programul dedicat dezvoltării durabile a Regiunii Centru, în procesul descentralizării implementării fondurilor europene.
‘În toată această perioadă au fost implementate resurse nerambursabile importante alocate regiunii noastre, iar ADR Centru a coordonat direct mai mult de 3.700 proiecte, a căror valoare totală este de peste 3,2 miliarde euro. Valoarea fondurilor europene absorbite prin aceste proiecte este de aproape 2,5 miliarde euro, la care se pot adăuga sume aproape tot atât de importante atrase din mediul de afaceri, care a completat investiţiile publice, valorificând potenţialul economic al regiunii. Mai mult de două treimi dintre aceste proiecte, reprezentând peste 90% din fondurile investite, au fost implementate după momentul aderării României la Uniunea Europeană’, se precizează în comunicat.
Potrivit ADR Centru, după momentul aderării la Uniunea Europeană, în Regiunea Centru au fost implementate, prin toate programele de dezvoltare, peste 17.400 de proiecte, cu o valoare totală de peste 14 miliarde de euro.
Regiunea de Dezvoltare 7 ‘Centru’ s-a constituit în 1998, prin asocierea voluntară a Consiliilor Judeţene din Alba, Braşov, Covasna, Harghita, Mureş şi Sibiu. Prin Hotărârea nr.1 din 20 noiembrie 1998 a Consiliului pentru Dezvoltare Regională Centru, a fost înfiinţată ADR Centru, pentru a coordona activitatea de dezvoltare regională, în contextul aderării României la Uniunea Europeană.