Alegătorii din două comune din Alba, din zona Munţilor Apuseni, sunt aşteptaţi duminică la urne pentru a-şi alege primarul, posturi rămase vacante în cele două unităţi administrativ-teritoriale după ce în Ciuruleasa fostul edil a fost ales deputat iar cel din Meteş a decedat în urma infectării cu virusul SARS-CoV-2.
În comuna Ciuruleasa, şi-au depus candidatura patru persoane: din partea Partidului Social Democrat actualul viceprimar, cu atribuţii de primar, Ioan Marius Cioară, de profesie economist, din partea Partidului Naţional Liberal Cristian Oniciu, tehnician silvic, în prezent şef district, din partea Uniunii Salvaţi România Beniamin Bexa, inginer silvic şi preşedinte Composesorat, şidin partea Partidului Mişcarea Populară Dan Florian Simina, tehnician silvic, având ocupaţia actuală de şofer.
La cele două secţii de votare amenajate la Şcoala Primară Buninginea şi Primăria Ciuruleasa sunt aşteptaţi la urne 931 alegători din cele nouă sate componente ale comunei.
Fostul primar, social-democratul Radu Marcel Tuhuţ, a fost ales deputat.
În Meteş, unde fostul edil, liberalul Dan Cosmin Opruţa, a murit din cauza COVID-19 la vârsta de 33 de ani, şi-au depus candidatura cinci persoane.
Astfel, din partea PNL candidează viceprimarul Daniel Sânzuiană, tehnician de profesie, din partea PSD Traian Ursaleş, fost primar, actualmente fermier, din partea PMP Vasile Lucian Haneş, mecanic auto, din partea AUR – Andreea Simina Farcaş, de profesie muncitor, ca ocupaţie actuală fiind designer vestimentar, şi independentul Florin Claudiu Ţipţer, economist.
În Meteş sunt înscrişi pe listele electorale permanente 2.308 alegători şi patru pe listele electorale complementare.
Au fost delimitate şase secţii de votare: la Căminul Cultural Lunca Ampoiţei, Căminul Cultural Presaca Ampoiului, Şcoala Gimnazială Meteş, Şcoala Gimnazială Ampoiţa, Şcoala Primară Tăuţi şi Căminul Cultural Poiana Ampoiului.
Peste 100 de poliţişti şi jandarmi vor desfăşura sâmbătă şi duminică activităţi în vederea asigurării măsurilor de ordine publică în zona secţiilor de vot, cercetarea sesizărilor privind săvârşirea unor contravenţii sau infracţiuni electorale şi constituirea rezervelor de intervenţie. Un număr de 18 poliţişti şi jandarmi vor asigura paza şi protecţia celor 14 secţii de votare constituite pe raza celor două comune.