Zeci de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de peste 120.000 de lei, au fost aplicate de inspectorii sanitar-veterinari din Alba în urma unor controale care au vizat peste 400 de unităţi şi care au avut loc în perioada 21 noiembrie 2022 – 6 ianuarie 2023, potrivit unui comunicat transmis, joi, AGERPRES.
‘Acţiunea tematică de verificare a început înainte de Ziua Naţională a României şi s-a încheiat cu o zi înainte de sărbătorirea zilei Sfântului Ioan Botezătorul. Astfel, în perioada menţionată, au fost verificate 402 unităţi, fiind aplicate 42 de sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 120.700 de lei’, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de către Direcţia Sanitar-Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (DSVSA) Alba.
Potrivit comunicatului, au fost efectuate verificări de la restaurante, magazine alimentare, supermarketuri, depozite alimentare, măcelării, cantine, pizzerii, fast-food-uri până la pensiuni, unităţi de procesare lapte sau de panificaţie, laboratoare de patiserie şi cofetărie şi târguri.
‘Sancţiunile au fost acordate, în cea mai mare parte, la magazine alimentare, însă şi la măcelării, carmangerii, restaurante, brutării, centre de procesare carne, fast-food-uri, laboratoare de cofetărie şi patiserie. Unităţile amendate se află în Alba Iulia, Sebeş, Aiud, Blaj, Teiuş, Câmpeni, Cugir şi împrejurimi’, precizează sursa citată.
Au fost retrase de la comercializare şi confiscate 100 de kilograme de carne şi produse din carne pentru care operatorii economici nu au putut demonstra provenienţa (trasabilitatea) acestora.
‘Între deficienţele constatate se numără: comercializarea directă către consumatorul final a produselor alimentare în spaţii neaprobate sanitar veterinar, depozitarea produselor în condiţii necorespunzătoare de temperatură, încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind demonstrarea trasabilităţii produselor la producerea, prelucrarea, distribuţia, punerea pe piaţă sau comercializarea alimentelor, nerespectarea normelor privind întreţinerea spaţiilor de prelucrare, depozitare şi de valorificare a produselor alimentare, precum şi a instalaţiilor, utilajelor şi a ustensilelor de lucru folosite, nerespectarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind condiţiile de depozitare a produselor alimentare, manipularea produselor alimentare cu încălcarea normelor sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor’, mai arată DSVSA Alba.