Salariaţii din Alba din industrie şi construcţii, precum şi cei din agricultură şi silvicultură au avut, în octombrie, câştiguri salariale medii peste media înregistrată pe judeţ, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către Direcţia Regională de Statistică (DRS) Alba.
Astfel, câştigul salarial mediu net pe judeţ a fost în luna octombrie de 4.054 de lei.
‘Câştiguri salariale medii nete peste media înregistrată pe judeţ au realizat salariaţii din industrie şi construcţii (4.257 lei), urmaţi de cei din agricultură, silvicultură ( 4.173 lei)’, se arată în comunicat.
Angajaţii din servicii au avut un câştig salarial mediu net de 3.841 de lei.
‘Câştigul salarial mediu net înregistrat în judeţ în luna octombrie 2023 poziţionează judeţul pe locul 19 la nivel naţional, în ierarhia judeţelor ordonate descrescător, şi locul 4 la nivelul Regiunii Centru’, precizează DRS Alba.
Efectivul de salariaţi înregistrat în judeţul Alba la sfârşitul lunii octombrie a fost de 100.156 de persoane, din care 49.790 în servicii, 47.077 în industrie şi construcţii şi 3.289 în agricultură şi silvicultură.
În ceea ce priveşte numărul şomerilor înregistraţi la sfârşitul lunii octombrie în judeţul Alba, acesta a fost de 5.601, din care 50% femei şi 50% bărbaţi. Rata şomajului a fost în luna menţionată de 3,6%, peste nivelul celei înregistrate la nivel naţional, de 2,9%. ‘În funcţie de rata şomajului, judeţul Alba se situează în luna octombrie 2023 pe locul 25 în ierarhia judeţelor ordonate crescător’, mai arată DRS Alba.