Un bărbat din Blaj a fost amendat pentru că nu a respectat obligaţia de a sta în carantină la domiciliu după întoarcerea din Anglia, ţară care se află în zona galbenă, a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba. Totodată, un bărbat din Jidvei a fost sancţionat contravenţional după ce a organizat, la domiciliul său, o petrecere la care au participat mai multe persoane, se arată într-un comunicat transmis AGERPRES de IPJ Alba. ‘O amendă în valoare de 1.000 de lei a fost aplicată unui bărbat de 45 de ani, din municipiul Blaj, care nu a respectat obligaţia de a sta carantinat la domiciliu ca urmare a faptului că s-a întors din Anglia, ţară care se află în zona galbenă. Un alt bărbat, în vârstă de 55 de ani, din comuna Jidvei a fost sancţionat de poliţiştii Secţiei 6 Poliţie Rurală, cu amendă în valoare de 500 de lei, după ce a organizat, la domiciliul său, o petrecere la care au participat mai multe persoane’, precizează sursa citată. Echipele de control au depistat şi sancţionat, în 24 de ore, 88 de persoane care nu au respectat măsurile de protecţie individuală. IPJ Alba arată că, în perioada premergătoare Anului Nou, vor fi intensificate acţiunile de verificare a modului în care se respectă prevederile Legii nr 55 din 2020 privind unele măsuri pentru prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19.