AcasăStiri generaleAlba: Bărbat reţinut după ce şi-a luat cu forţa fiul, nerespectând un...

Alba: Bărbat reţinut după ce şi-a luat cu forţa fiul, nerespectând un ordin de protecţie emis împotriva sa

Un bărbat din Aiud a fost reţinut de poliţişti după ce ar fi spart uşa apartamentului în care locuieşte soţia sa şi l-ar fi luat pe fiul lor, în vârstă de 5 ani, încălcând prevederile unui ordin de protecţie emis împotriva sa, prin care i-au fost impuse măsurile restrictive de a păstra o distanţă minimă de 100 de metri faţă de partenera sa şi de reşedinţa acesteia.

Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba, poliţiştii din Aiud au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din Aiud, care este cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere, violarea de domiciliu şi nerespectarea măsurilor impuse prin ordinul de protecţie.

‘În după amiaza zilei de 16 august, acesta ar fi spart uşa apartamentului în care locuieşte soţia sa şi l-ar fi luat pe fiul lor, în vârstă de 5 ani. Bărbatul a încălcat prevederile ordinului de protecţie emis împotriva sa de Judecătoria Aiud, prin care i-au fost impuse măsurile restrictive de a păstra o distanţă minimă de 100 de metri faţă de soţia sa şi de reşedinţa acesteia. Incidentul a fost semnalat, prin 112, iar, în scurt timp, poliţiştii au reuşit să-l identifice, împreună cu minorul, într-un parc din municipiul Aiud’, se menţionează în comunicat.

Potrivit IPJ Alba, din primele cercetări a rezultat că minorul nu a fost victima vreunei infracţiuni.

Bărbatul va fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks