Rata de promovare a examenului naţional de Bacalaureat a crescut în Alba cu două procente după soluţionarea contestaţiilor, respectiv de la 74,67% la 76,66%, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES, de către purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Şcolar Judeţean (ISJ) Alba, Gabriela Gâlea.
Faţă de anul trecut, rata de promovare este mai mare cu 1,72%.
‘Rata de promovare (absolvenţi din promoţia curentă şi din promoţiile anterioare), înregistrată după soluţionarea contestaţiilor, este 76,66% (în creştere cu 2% comparativ cu afişarea rezultatelor iniţiale: 74,67%, respectiv cu 1,7% faţă de prima sesiune a anului trecut: 74,94%)’, se menţionează în comunicat.
Potrivit sursei citate, pentru promoţia curentă, rata de reuşită este de 80,56%, faţă de 79,27% în 2021, iar pentru promoţiile anterioare de 28,74%, faţă de 39,37% în sesiunea de anul trecut.
‘Astfel, din totalul celor 2.219 de candidaţi prezenţi (2.052 – promoţia curentă şi 167 – promoţiile anterioare) au promovat 1.701 de candidaţi: 1.653 de candidaţi aparţin promoţiei 2022, iar 48 provin din promoţiile anterioare’, a precizat Gabriela Gâlea.
De precizat că procentajul de promovare s-a calculat din totalul candidaţilor prezenţi, incluzând în această categorie şi cei 13 candidaţi eliminaţi pentru tentativă de fraudă.