O delegaţie oficială a Districtului Prignitz – Landul Brandenburg, din Republica Federală Germania, a fost primită miercuri la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) ‘Unirea’ Alba, membrii acesteia arătându-se interesaţi de funcţionarea sistemului integrat de urgenţă din România, despre tehnica aflată în dotarea salvatorilor, dar şi de pregătirea personalului de intervenţie şi a populaţiei.
‘Astăzi (miercuri – n.r.), am avut deosebita onoare de a primi la sediul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Unirea’ al judeţului Alba vizita unei delegaţii oficiale a Districtului Prignitz – Landul Brandenburg, din Republica Federală Germania. Delegaţia a fost condusă de domnul Christian Muller, administratorul Districtului, şi domnul Marcus Bethmann, şef prevenire incendii şi dezastre’, se arată într-un comunicat publicat pe pagina de Facebook a inspectoratului.
Scopul vizitei delegaţiei germane în judeţul Alba este, potrivit sursei citate, organizarea unei reuniuni de lucru pe diferite domenii de interes comun, cum ar fi: educaţie şi formare profesională VET, sistem juridic, transportul public, situaţii de urgenţă – protecţie civilă – SMURD, precum şi mediul de afaceri.
În cadrul vizitei, inspectorul şef al ISU Alba, colonel Ovidiu Nicolae Costea, a prezentat invitaţilor modul de organizare şi funcţionare a Inspectoratului, istoricul instituţiei, precum şi rolul benefic pe care sistemul naţional integrat de urgenţă îl aduce cetăţenilor români.
‘Delegaţia a fost interesată de funcţionarea sistemului integrat de urgenţă din România (atât din punct de vedere legislativ, cât şi operaţional), despre tehnica de ultimă generaţie aflată în dotarea salvatorilor, achiziţionată prin fonduri europene nerambursabile, dar şi de pregătirea personalului de intervenţie şi a populaţiei’, se menţionează în comunicat.
Totodată, şeful ISU Alba a vorbit delegaţiei străine despre dispecerizarea comună ISU – SAJ, modul de pregătire a personalului care activează în domeniul situaţiilor de urgenţă, precum şi despre dotarea cu tehnică performantă pentru a oferi un răspuns profesionist adaptat nevoilor cetăţenilor.
Vizita delegaţiei a continuat la Centrul Judeţean de Conducere şi Coordonare a Intervenţiei Alba şi dispeceratul comun (ISU -SAJ), unde invitaţii au putut observa, pe de-o parte, modul de organizare şi funcţionare a sistemului de urgenţă, iar pe de altă parte, au aflat informaţii legate despre întreaga activitate a salvatorilor şi modul integrat de conlucrare cu toate structurile de urgenţă, în scopul salvării de vieţi.
Pe timpul vizitei, invitaţii au avut ocazia de a asista la un exerciţiu de intervenţie pentru salvarea unei persoane încarcerate într-un autoturism în urma unui accident rutier grav. AGERPORES/ (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Antonia Niţă)