AcasăStiri generaleAlba: Deşeuri periculoase, indisponibilizate de poliţişti

Alba: Deşeuri periculoase, indisponibilizate de poliţişti

Peste 30.000 de litri de deşeuri periculoase au fost indisponibilizate de poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, în urma unui control la un agent economic dintr-o localitate de lângă Alba Iulia, informează vineri Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.

‘La data de 29 iulie, poliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase, împreună cu poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice şi reprezentanţi ai Gărzii Naţionale de Mediu – Comisariatul Judeţean Alba, au efectuat un control, pe raza localităţii Şard, la un punct de lucru al unui agent economic specializat în colectarea deşeurilor. În urma controlului, poliţiştii au constatat că deşeuri periculoase, precum ulei uzat, deşeuri de aparte electrice şi filtre de motorină, erau depozitate în spaţii neprotejate şi nesecurizate’, se menţionează într-un comunicat transmis AGERPRES.

Potrivit sursei citate, poliţiştii au indisponibilizat cantitatea de 30.950 de litri de ulei uzat şi au deschis un dosar penal pentru neluarea sau nerespectarea măsurilor obligatorii în desfăşurarea activităţilor de colectare, tratare, transport, valorificare şi eliminare a deşeurilor periculoase.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks