Un număr de 13 incunabule, cărţi editate în a doua jumătate a secolului al XV-lea în Europa, şi aproape 100 de documente din Arhiva Capitlului din Alba Iulia din colecţia Bibliotecii Batthyaneum pot fi accesate online, în urma reluării activităţii de digitalizare a documentelor din patrimoniu, după o pauză de aproape un deceniu.
‘Dragi Prieteni, suntem foarte bucuroşi să vă împărtăşim primele rezultate ale scanării documentelor, începută în anul 2021. Din anii 2003-2004, proiectul digitalizării a avut o lungă pauză, până anul trecut când activităţile de scanare au revenit în forţă. Dintre documentele noi, aveţi acces, pentru moment, la 97 de documente din Arhiva Capitlului din Alba Iulia şi 13 noi incunabule. Paşii sunt mărunţi, dar rezultatele sunt de o însemnătate remarcabilă’, au transmis miercuri pe pagina oficială de Facebook reprezentanţii Bibliotecii Batthyaneum Alba Iulia, filială a Bibliotecii Naţionale a României.
Potrivit acestora, scanarea documentelor a fost posibilă şi prin implicarea celor de la Serviciul Sisteme Integrate de Management şi Resurse Digitale din cadrul Bibliotecii Naţionale a României.
Noile exemplare digitalizate pot fi accesate alături de cele scanate în deceniul trecut.
Numărul total al incunabulelor care pot fi acum accesate online este de 33, printre care se află şi opera lui Aristotel (384 – 322 î.Hr.), apărută la Veneţia între 1495-1498.
Printre documentele provenind din colecţia Capitlului din Alba Iulia, care şi-a început activitatea ca ‘loc de adeverire’ în prima jumătate a secolului al XIII-lea, se regăsesc o bulă papală, emisă de papa Bonifaciu al VIII-lea către episcopul de Oradea, diplome, indulgenţe, împuterniciri etc. ‘Locurile de adeverire, cunoscute şi sub denumirea de locuri de depunere de mărturie (în limba latină loca credibilia/testimonialia), au îndeplinit în Ungaria medievală rolul notarului public de astăzi. Ele erau, în realitate, acele organisme ecleziastice, capitluri şi conventuri care, începând cu prima jumătate a secolului al XIII-lea, la cererea părţilor sau pe baza unui mandat oficial, au elaborat diplome cu autenticitate publică’, aflăm dintr-o explicaţie postată pe Biblioteca Digitală Naţională.
Biblioteca Batthyaneum deţine cea mai mare colecţie de incunabule, cărţi editate în faza de ‘leagăn’ a tiparului, cu peste 600 de exemplare, adică circa 70% din totalul celor aflate pe teritoriul României.
Batthyaneum, care funcţionează în fosta biserică trinitariană din Alba Iulia, deţine cea mai valoroasă colecţie de manuscrise medievale occidentale de pe teritoriul României, respectiv peste 80%. Aici se află, într-o camera blindată, Codex Aureus sau Evangheliarul de la Lorch, jumătatea unui tetraevangheliar latin pe pergament, realizat în jurul anului 800, la comanda lui Carol cel Mare.
Mai sunt aici şi extrem de valoroase colecţii de numismatică, cochilii şi minerale, piese muzeale deosebite, dar şi un foarte important fond de arhivă a istoriei Transilvaniei.