Doi bărbaţi, de 19 şi 44 de ani, din Teiuş, au fost reţinuţi după ce, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de exhibiţionism şi ar fi agresat membrii unei familii din oraş, tulburând ordinea şi liniştea publică, potrivit unui comunicat transmis joi AGERPRES.
‘La data de 24 august 2022, poliţiştii din Teiuş au luat măsura reţinerii, pentru 24 de ore, faţă doi bărbaţi, de 19 şi 44 de ani, din Teiuş, care sunt cercetaţi pentru lovire sau alte violenţe, tulburarea ordinii publice şi ultraj contra bunelor moravuri. În sarcina acestora s-a reţinut faptul că, la data de 23 august 2022, în jurul orei 20.00, în timp ce se aflau pe o stradă din Teiuş, pe fondul unui conflict spontan, ar fi exercitat acte de exhibiţionism şi ar fi agresat membrii unei familii din oraş, tulburând ordinea şi liniştea publică’, se menţionează în comunicatul dat publicităţii de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
În urma aplicării formularului de evaluare a riscului, faţă de cei doi bărbaţi, poliţiştii au emis două ordine de protecţie provizorii, pentru o perioadă de 5 zile.
Persoanele reţinute vor fi prezentate Parchetului de pe lângă Judecătoria Aiud, pentru dispunerea măsurilor legale, mai arată sursa citată.