Două blocuri ANL, cu 36 de apartamente, vor fi puse la dispoziţia tinerilor din Alba Iulia în acest an, în prezent administraţia locală amenajând terenul din vecinătate, pe care se va realiza şi un loc de joacă, potrivit unei postări făcute, vineri, pe o reţea de socializare, de către viceprimarul Marius Filimon.
‘Conform legislaţiei în vigoare, autorităţile locale pun la dispoziţia Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe terenul necesar, asigură viabilizarea acestuia şi utilităţile necesare. Valoarea investiţiei este 1,68 milioane lei. Amenajarea spaţiului aflat pe str. Lalelelor constă în realizarea a 1.885 mp de carosabil, 825 mp de parcări, 1.990 mp de trotuare’, a menţionat viceprimarul din Alba Iulia.
Acesta a precizat că vor fi realizate şi toate elementele care ţin de siguranţa circulaţiei, respective indicatoare, marcaj longitudinal, marcaj transversal.
Se vor monta, de asemenea, 32 de corpuri de iluminat şi se va realiza un loc de joacă pentru copii.
‘Din toată suprafaţa prinsă în acest proiect, 3.135 mp îi reprezintă spaţiile verzi, unde se vor planta 42 de arbori şi arbuşti. Mobilierul urban va consta în bănci, rasteluri pentru biciclete, coşuri de gunoi’, a menţionat Marius Filimon.
Potrivit reprezentanţilor Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe, lucrările la cele două blocuri, cu 36 de apartamente, vor fi finalizate în următoarele luni, a adăugat viceprimarul. După predarea imobilelor către autoritatea locală, acestea vor fi repartizate celor care îndeplinesc criteriile de acces la astfel de locuinţe.