Două persoane au fost rănite, dintre care una a rămas încarcerată, într-un accident produs marţi pe Autostrada A10 Sebeş – Turda, în zona Sântimbru, eveniment rutier soldat, de asemenea, cu blocarea traficului.
Potrivit Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Detaşamentul de Pompieri Alba Iulia a fost solicitat să intervină pentru descarcerare, acordarea primului ajutor medical şi asigurarea măsurilor PSI la un accident rutier produs pe A10, în zona Sântimbru, în care au fost implicate două autoturisme.
Forţele de intervenţie ajunse la locul solicitării au găsit o femeie, de aproximativ 45 de ani, încarcerată în unul dintre autoturismele implicate.
‘Victima a fost extrasă din autoturism şi a fost predată echipajului SMURD TIM. Aceasta este conştientă, posibil cu traumatism toracic. Ea va fi transportată la UPU Alba Iulia’, au transmis reprezentanţii ISU Alba.
Totodată, a fost alocat şi un echipaj medical pentru acordarea primului ajutor medical şi pentru preluarea altei victime rezultată din accident, respectiv din celălalt autoturism. Aceasta era conştientă şi va fi transportată şi ea la UPU Alba Iulia.
La rândul său, Poliţia a informat că accidentul, care s-a produs pe sensul dinspre Alba Iulia către Turda, s-a soldat cu oprirea traficului rutier pe ambele sensuri de deplasare.
‘În zona producerii accidentului au loc lucrări de reparaţii la partea carosabilă, circulaţia desfăşurându-se pe o singură bandă, pe fiecare sens’, au precizat reprezentanţii Poliţiei. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)