Acasă93Alba: Evenimente cultural-artistice în trei comune şi un oraş

Alba: Evenimente cultural-artistice în trei comune şi un oraş

Un festival dedicat prunelor, două manifestări gen ‘Fiii satului’ şi Zilele Oraşului Câmpeni au loc la acest sfârşit de săptămână în organizarea autorităţilor locale din patru unităţi administrativ-teritoriale din Alba, în parteneriat cu Consiliul Judeţean (CJ), prin Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, potrivit unui comunicat transmis, vineri, AGERPRES.

‘Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, participă ca partener la patru evenimente cultural-artistice programate la sfârşitul acestei săptămâni la Câmpeni, Ceru Băcăinţi – Bulbuc, Întregalde şi Săliştea’, se menţionează în comunicat.

În Apuseni au debutat vineri ‘Zilele Oraşului Câmpeni’, cu o defilare a majoretelor, ansamblurilor artistice participante şi a Fanfarei Judeţului Alba. Seara s-a încheiat cu un program artistic susţinut de Taraful ‘Moţul’ din Horea, Ansamblul ‘Doina Moţului’ din Câmpeni, Ansamblul ‘Brădeana’ din Sohodol, interpreţii Liviu Burz şi Cornel Borza.

Manifestările de la Câmpeni vor continua sâmbătă cu un târg al meşterilor populari şi cu două concerte extraordinare, susţinute de Talisman şi Feli, iar duminică, cu ‘un amplu spectacol artistic în care vor evolua Ansamblul din Abrud, Ansamblul din Baia de Arieş, Ansamblul Folcloric ‘Păstrătorii Tradiţiei’ – Pecica din Arad, Ansamblul ‘Românaşul- Albeşti’ din Sighişoara. ‘Zilele Oraşului Câmpeni’ se vor încheia duminică seara cu un recital susţinut de Cornelia şi Lupu Rednic’, se mai arată în comunicat.

Tot duminică, este programată în satul Bulbuc, din Ceru Băcăinţi, cea mai mică comună din Alba, cea de-a doua ediţie a Festivalului Prunelor, care va cuprinde un spectacol cu artişti de folclor şi demonstraţii de gastronomie tradiţională.

‘Participanţii vor fi invitaţi să descopere cum se prepară plăcintele, lictarul şi pălinca, dar şi să guste aceste preparate pe bază de prune’, se arată în comunicat.

Evenimentul va continua cu un spectacol folcloric extraordinar.

În Săliştea este programată, tot la acest sfârşit de săptămână, o nouă ediţie a manifestării ‘Fiii Satului’.

Programul va începe cu ceremonia de dezvelire a două busturi în faţa primăriei, al călugărului Sofronie şi al preotului Constantin Oancea, urmată de o paradă a portului popular, deschiderea oficială şi acordare de distincţii.

Nu lipseşte din program spectacolul folcloric, susţinut de Ansamblul Folcloric al Judeţului Alba – soliştii vocali Dorina Nariţa, Nicolae Plută şi Floricica Moga şi de invitaţii Ilie Medrea şi Mariana Anghel. Programul va fi completat de Ansamblul folcloric ‘Vinţana’ din Vinţu de Jos, Ansamblul folcloric ‘Flori de mărgăritar’ din Giuvărăşti – Olt, Ansamblul folcloric ‘Călin Julescu’ din Săliştea, Mircea Târziu şi de Formaţia ‘Condor’. Sărbătoare se va încheia cu un foc de artificii.

În comuna Întregalde, sâmbătă şi duminică va avea loc cea de-a doua ediţie a evenimentului ‘Drag de Întregalde’.

‘Sâmbătă este programat un târg cu produse naturale, dar şi o serie de ateliere practice: ‘Lutul în construcţii ecologice’ – atelier practic susţinut de Ionuţ Onea şi ‘Meşteşuguri uitate – tors, ţesut şi împletit coşuri de curpăn’ – atelier practic susţinut de Mariana Mereu. Participanţii vor fi invitaţi într-o drumeţie şi la un brunch, iar copiii vor putea participa la ‘Întregalde are viitor’ – jocuri pentru fiii fiilor satului. În program sunt incluse şi expoziţii, teatru, folk interactiv cu Daniel Făt şi momente folclorice: ‘Mlădiţe cugirene’ – Ionela Popa, Cornelia Maxa Muntean, respectiv ‘Purtata fetelor şi nevestelor’ din Crăciunelu de Jos’, se arată în comunicat.

Duminică, Festivalul ‘Drag de Întregalde’ cuprinde, printre altele, o paradă a portului popular şi un spectacol de muzică populară. Spectacolul se va încheia cu un recital susţinut de Marius Moga şi formaţia Melodis.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks