Acasă93Alba: Familiile din Dăroaia afectate de o alunecare de teren ar urma...

Alba: Familiile din Dăroaia afectate de o alunecare de teren ar urma să fie relocate

Zeci de familii din satul Dăroaia, comuna Roşia Montană, ale căror case au fost afectate, recent, de o alunecare de teren, ar urma să fie relocate, autorităţile demarând procedurile pentru identificarea unor terenuri pe care să fie reconstruite imobilele.

În cadrul unei întâlniri desfăşurate joi la sediul Prefecturii Alba, la care au participat prefectul Nicolae Albu, subprefectul Andrei Vincze, deputatul Cătălin Zamfir Manea, preşedintele Asociaţiei Pakiv România, Gruia Bumbu, reprezentanţi ai ISU, IPJ, IJJ şi Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale (ANRSPS), s-a discutat, printre altele, despre identificarea unor spaţii pentru relocarea întregii comunităţi din zona afectată.

‘Discuţiile purtate au avut ca temă principală monitorizarea situaţiei din teren şi acordarea sprijinului necesar populaţiei grav afectate în urma fenomenelor hidrometeorologice din ultima perioadă din localităţile Câmpeni, Abrud, Bistra, Sohodol, Roşia Montană, Ocoliş, Şugag. De asemenea, au avut loc discuţii despre măsurile adoptate în scopul protejării populaţiei afectate sau care prezintă risc de a fi afectată de alunecarea de teren din comuna Roşia Montană (sat Dăroaia) şi identificarea unor spaţii pentru relocarea întregii comunităţi din zona afectată’, se arată într-un comunicat postat, joi, pe pagina oficială de Facebook a Instituţiei Prefectului.

Prefectul Nicolae Albu a precizat, pentru AGERPRES, că ar fi vorba de aproximativ 70 de case afectate de alunecarea de teren.

‘Grupul de suport tehnic a fost la faţa locului, a făcut o constatare privind alunecarea de teren’, a menţionat Nicolae Albu.

Contactat de AGERPRES, primarul din Roşia Montană, Eugen Furdui, a arătat că, deocamdată, prioritară este asigurarea unor locuri de cazare pentru cei afectaţi de alunecarea de teren şi, ulterior, identificarea unui loc unde ar urma să fie reconstruite casele.

Potrivit acestuia, Comitetul Local pentru Situaţii de Urgenţă, întrunit joi, a propus să fie solicitate autorităţilor centrale alte câteva construcţii modulare, în afara celor 11 sosite deja.

‘Am identificat căminele culturale şi spaţiile pe care le mai avem disponibile pentru relocare. În paralel se face o nouă inventariere a Comisiei, casă cu casă, toate din cartierul de romi, zona care necesită să fie relocată. Identificarea unui teren este punctul doi pe propunere. Noi, acum, trebuie să luăm măsurile de urgenţă care se impun, relocarea acestor oameni şi punerea lor în siguranţă’, a spus edilul.

Primarul a precizat că alunecarea de teren ar fi afectat 40 de case din partea de jos a căii ferate şi 30 de case situate în partea de sus a căii ferate care străbate satul.

Furdui a mai menţionat că în comună au ajuns 11 căsuţe modulare, care au fost deja ocupate.

‘Comitetul a propus să solicităm 25 de containere. Alte persoane urmează să fie relocate la Căminul cultural’, a mai spus primarul.

Dăroaia, sat în care majoritatea populaţiei este de etnie romă, este una dintre localităţile cele mai grav afectate de inundaţiile produse în ultima săptămână în judeţul Alba.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks