Inundaţiile produse la începutul lunii iunie pe raza comunei Ighiu fac imposibilă organizarea aici, în 24-25 iunie, a celei de-a XIX-a ediţii a Festivalului Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire antică din România, care a fost astfel reprogramat luna viitoare şi relocat în comuna învecinată Cricău.
‘Din cauza inundaţiilor care au avut loc săptămâna trecută, suntem în imposibilitatea tehnică şi morală de a organiza festivalul la Ighiu. Vom organiza anul acesta festivalul de la Ighiu la Cricău în data de 8-9 iulie’, a anunţat, luni, într-o conferinţă de presă, administratorul public al judeţului Alba, Dan Popescu.
La rândul său, primarul comunei Ighiu, Traian Rusu, a precizat că a fost inundat inclusiv terenul unde ar fi urmat să aibă loc festivalul.
‘Peste 400 de locuinţe au fost inundate şi aproximativ 2.000 de oameni au suferit din cauza asta. Au fost inundate terenuri intravilane şi extravilane, inclusiv zona unde ar fi trebuit să se desfăşoare festivalul. Din păcate, terenul nu mai permite ca să desfăşurăm activitatea acolo şi am venit cu solicitarea către Consiliul Judeţean Alba de a muta acest festival în comuna Cricău, unde ar fi trebuit să aibă loc anul viitor, urmând ca în 2024 să revină la Ighiu’, a explicat primarul.
Edilul a subliniat că anul acesta este ‘imposibil de ţinut’ la Ighiu, atât din punct de vedere material, cât şi din punct de vedere administrativ.
În condiţiile în care festivalul va avea loc la o altă dată decât cea la care are loc prin tradiţie, încă nu se ştie câte dintre asociaţiile de reenactment care s-au înscris vor mai putea fi prezente în iulie la Cricău, unele fiind angajate în acea perioadă la alte evenimente.
Festivalul Cetăţilor Dacice, cel mai vechi festival de reconstituire antică din România, o marcă înregistrată a Consiliului Judeţean (CJ) Alba, a fost întrerupt şi pe perioada pandemiei de coronavirus, în 2020 şi 2021. Anul trecut s-a desfăşurat la Săsciori, în apropierea cetăţii dacice de la Căpâlna.
De fapt, festivalul ar fi trebuit să se desfăşoare anul trecut la Ighiu, însă organizatorii au optat pentru Săsciori după ce consilierii judeţeni au aprobat, la vremea respectivă, o hotărâre prin care cetatea dacică de la Căpâlna, sit UNESCO, a trecut în administrarea şi în proprietatea CJ Alba.
Festivalul Cetăţilor Dacice se desfăşoară anual în preajma zilei de Sânziene (24 iunie) şi are ca scop promovarea tradiţiilor şi potenţialului turistic al judeţului Alba.
Data de 24 iunie nu este întâmplător aleasă. În apropierea localităţii care a găzduit primele ediţii, Cricău, se află cetatea de la Piatra Craivei, unde unii istorici susţin că ar fi fost înmormântat capul lui Decebal, dar şi o parte a tezaurului dacic, iar legenda spune că în noaptea de Sânziene, în 24 iunie, acolo unde sunt ascunse în pământ comori apar flăcări deasupra.
Chiar dacă o mare parte a specialiştilor susţin că mâna dreaptă şi capul regelui dac au fost duse la Roma, aşa cum este şi reliefat pe Columna lui Traian, există şi unii istorici care cred că acestea au fost îngropate undeva pe teritoriul Daciei. O variantă ar fi aceea că atât capul, cât şi mâna dreaptă au fost îngropate în cetatea de la Piatra Craivei. Aceiaşi istorici susţin că şi o parte din comoara regelui dac ar fi fost adusă şi îngropată în apropierea acestei aşezări, identificată cu polisul Apoulon, menţionat de geograful alexandrin Ptolemeu.
Festivalul Cetăţilor Dacice este organizat de CJ Alba. AGERPRES / (A, AS – autor: Marinela Brumar, editor: Marius Frăţilă)