Recitaluri, concerte, expoziţii de artă, ‘Gala Tezaurelor Umane Vii din Judeţul Alba’, dar şi o conferinţă despre fake news susţinută de către fostul şef al SIE, Silviu Predoiu, vor avea loc la Alba Iulia, de vineri până duminică, în cadrul Festivalului Cultural ‘Augustin Bena’, organizat de Consiliul Judeţean Alba şi Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’.
Potrivit unui comunicat transmis miercuri AGERPRES, festivalul cuprinde, în cele trei zile, 15 acţiuni culturale, evenimente care vor fi transmise şi live pe pagina de socializare a Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba.
‘Într-un context epidemiologic extrem de dificil pentru toţi, cultura merge înainte, cu respectarea tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii virusului SARS-CoV-2. Obiectivele noastre sunt precise, respectiv promovarea unei educaţii culturale de bună calitate, ca factor important în dezvoltarea copiilor şi tinerilor, păstrarea tradiţiei şi a creaţiei populare ca fenomen viu şi tezaurizarea ca document cultural, dezvoltarea culturii contemporane şi valorificarea ei în viaţa culturală prin diferite forme de exprimare artistică şi încurajarea mobilităţii profesioniştilor din sectoarele culturale şi creative’, a declarat, conform sursei citate, managerul Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’ Alba, Alexandru Pal.
Festivalul Cultural ‘Augustin Bena’ va debuta vineri cu conferinţa ‘Fake news şi mass media’, susţinută de generalul Silviu Predoiu.
‘Dezbaterea pe tema dezinformării şi manipulării este dublată de analize de caz şi de o sumă de tehnici de identificare a fake news. Studiile de caz dezvăluie complexitatea acestor fenomene şi oferă baza pentru prezentarea unor strategii de ‘apărare’ şi a unor tehnici de ‘detectare’, cu aplicaţie îndeosebi în social-media’, se menţionează în comunicat.
Programul va continua cu o altă conferinţă, cu tema ‘Efemerul şi absolutul – reflecţii asupra unui cântec din Pătrângeni’, susţinută de Ioan Haplea, iar apoi cu prezentarea publică a activităţii interpretative a violonistului Alexandru Ţitruş, material realizat de Editura muzicală a Centrului de Cultură ‘Augustin Bena’. Tot vineri va avea loc şi lansarea Sistemului de certificare a calităţii produselor şi serviciilor culturale tradiţionale şi a Centrului judeţean de colectare a produselor tradiţionale meşteşugăreşti.
Prima zi a festivalului se va încheia cu un concert de muzică jazz, susţinut de ‘Laura Orian Trio’.
Sâmbătă dimineaţa este programată conferinţa ‘Personalităţi ale etnologiei româneşti din judeţul Alba: Gheorghe Pavelescu 1915-2008. Introducere despre Valeriu Butură şi Ovidiu Bîrlea’, susţinută de Ilie Moise, urmată de o piesă de teatru de păpuşi, o expoziţie de grafică şi pictură, un concert coral, un concert cameral şi de conferinţa ‘Costumul popular ca emblemă a identităţii culturale româneşti’, susţinută de cercetător etnolog Doina Işfănoni.
În ultima zi a festivalului, duminică, vor avea loc o expoziţie de pictură, un recital susţinut de Fanfara ‘Augustin Bena’ a judeţului Alba şi un interviu cu Academician Sabina Ispas – ‘Despre cercetarea, teoretizarea şi conservarea culturii tradiţionale româneşti’. De asemenea, Sala Unirii va găzdui ‘Gala Tezaurelor Umane Vii din Judeţul Alba’.
Festivalul Cultural ‘Augustin Bena’ este organizat de Consiliul Judeţean Alba, prin Centrul de Cultură ‘Augustin Bena’, în parteneriat cu Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia, Teatrul de Păpuşi Prichindel şi Museikon.