Acasă93Alba: Grădină terapeutică şi dotări pentru un atelier de lumânări, cu fonduri...

Alba: Grădină terapeutică şi dotări pentru un atelier de lumânări, cu fonduri PNRR, la un centru de zi pentru adulţi cu dizabilităţi

Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi Sebeş va fi reabilitat cu fonduri de 1,3 milioane de lei din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR), urmând să dispună, printre altele, de o grădină terapeutică, ascensor, cabinete de kinetoterapie şi psihologie şi de un atelier de lumânări, potrivit unui comunicat transmis AGERPRES de către Primăria municipiului Sebeş.

‘Prin cererea de finanţare care a fost aprobată în beneficiul Municipiului Sebeş, în cadrul liniei de finanţare Reabilitarea/renovarea infrastructurii sociale pentru persoanele cu dizabilităţi (…) al Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă, Componenta 13 Reforme sociale, au fost obţinute fonduri nerambursabile în valoare de 1.317.330 lei. Proiectul aprobat are ca obiect Centrul de Zi pentru Persoane Adulte cu Dizabilităţi care funcţionează în imobilul situat pe strada Lucian Blaga nr. 45A’, se menţionează în comunicat.

Grupul ţintă al proiectului este format din persoane adulte cu dizabilităţi din comunitate.

Prin proiect se vor efectua lucrări de reabilitare şi dotări specifice la centrul de zi, astfel încât acesta să fie accesibil persoanelor cu dizabilităţi, în conformitate cu prevederile normativului privind adaptarea clădirilor civile şi spaţiului urban la nevoile individuale ale persoanelor cu handicap.

‘Totodată, va fi montat un sistem de panouri fotovoltaice care să asigure energia electrică pentru funcţionarea clădirii. Dotările care vor fi efectuate prin intermediul proiectului cuprind ascensor pentru persoane, echipamente pentru grădina terapeutică, dotări pentru un atelier de lumânări, pentru cabinetele de kinetoterapie şi psihologie, mobilier’, se precizează în comunicat.

Potrivit sursei citate, printre principalele activităţi desfăşurate în serviciul social de tip centru de zi se află informare şi consiliere, dezvoltarea abilităţilor pentru viaţă independentă, abilitare şi reabilitare, integrare socială, terapie ocupaţională, terapii de recuperare, alte terapii, sprijin pentru integrarea în muncă, inclusiv munca asistată, servicii specializate în funcţie de nevoile specifice şi individuale ale persoanelor cu dizabilităţi, activităţi culturale, recreative şi sportive.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks