O asociere de firme din Blaj şi Bucureşti va proiecta şi executa lucrările noului heliport ce va fi construit în municipiul Blaj, printr-o investiţie comună cu Consiliul Judeţean Alba, şi care va deservi, de anul viitor, sistemul public de sănătate, dar care va putea fi folosit şi pentru transportul de marfă sau de persoane, pentru zboruri private, pe timp de zi şi pe timp de noapte.
‘Am semnat contractul de proiectare şi execuţie pentru construirea Heliportului. Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Blaj, am semnat contractul de ‘achiziţie publică de proiectare şi execuţie lucrări’ pentru construirea Heliportului, cu câştigătorul licitaţiei, Asocierea SC PRENIS SRL (Blaj – n.r.) & SC ABC DEVELOPMENT AVIATION SRL (Bucureşti – n.r.)! Valoarea contractului: 1.687.046,60 lei (fără TVA)! Investiţia este finanţată, în cote egale, de Consiliul Local Blaj şi Consiliul Judeţean Alba, iar de implementarea proiectului se va ocupa Primăria Municipiului Blaj’, a anunţat, joi, pe Facebook, primarul din Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.
Potrivit acestuia, termenul de realizare este două luni pentru proiectare, respectiv de 6 luni pentru execuţia lucrărilor.
Heliportul va deveni funcţional doar după ce va primi toate avizele necesare de la Autoritatea Aeronautică Civilă Română.
El va fi construit la intrarea în Blaj dinspre Alba Iulia, pe un teren ce a intrat în domeniul public al municipiului Blaj după ce toate procedurile de expropriere au fost finalizate.
‘Heliportul, care va fi cel mai modern din judeţul Alba, va deservi cu prioritate sistemul public de sănătate, dar va fi folosit şi pentru transportul de marfă sau de persoane, precum şi pentru zboruri private, atât pe timp de zi, cât şi pe timp de noapte’, a menţionat primarul din Blaj.
În vara anului trecut, CJ Alba şi Primăria municipiului Blaj s-au asociat pentru a realiza, în parteneriat, un heliport care ar urma, în principal, să deservească Spitalul Municipal Blaj, dar şi toate urgenţele din zona Târnavelor.
‘Realizarea Heliportului la Blaj se înscrie pe lista parteneriatelor dintre Municipiul Blaj şi Consiliul Judeţean Alba, care au contribuit la dezvoltarea durabilă a întregii zone a Târnavelor şi la creşterea calităţii vieţii în comunitatea noastră’, a spus, anul trecut, Gheorghe Valentin Rotar. AGERPRES / (AS – autor: Marinela Brumar, editor: Karina Olteanu)