AcasăStiri generaleAlba: Incendiu la locomotiva unui tren cu 100 de pasageri

Alba: Incendiu la locomotiva unui tren cu 100 de pasageri

Un incendiu care s-a manifestat cu degajare de fum, fără flacără vizibilă, a izbucnit joi seara, în gara Crăciunelul de Jos, la locomotiva unui tren în care se aflau în jur de 100 de călători. Potrivit purtătorului de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Alba, Radu Botezan, Garda de Intervenţie Blaj a intervenit cu două autospeciale cu apă şi spumă pentru localizarea şi lichidarea unui incendiu izbucnit la compartimentul motor al unei locomotive staţionate în gara Crăciunelul de Jos. Incendiul s-a manifestat cu degajare de fum, fără flacără vizibilă. Locomotiva face parte dintr-un tren InterRegio care se deplasa pe ruta Blaj – Teiuş şi în care se aflau aproximativ 100 de persoane. Reprezentantul ISU a menţionat că pasagerii s-au autoevacuat şi nu au fost semnalate probleme medicale în rândul acestora. O altă locomotivă va prelua garnitura, pentru a transporta călătorii spre destinaţie, a precizat Radu Botezan.

Citește și:

Activează Notificările OK No thanks